Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Prima declarație a lui Ancelotti despre plecarea lui Benzema: "O surpriză pentru toată lumea"

Costel Demian
Ancelotti, despre plecarea lui Benzema
Ancelotti, despre plecarea lui BenzemaAFP
Decizia lui Karim Benzema de a pleca de la Real Madrid după 14 ani plini de trofee a fost o surpriză, a declarat managerul Carlo Ancelotti la sfârșitul ultimei partide a sezonului.

Atacantul în vârstă de 35 de ani va pleca de la Real ca jucător liber de contract, francezul fiind asociat cu o mutare pe bani mulți la echipa saudită Al Ittihad.

"Plecarea sa a fost o surpriză pentru toată lumea, dar trebuie să fie înțeleasă. A fost o decizie de ultim moment", a declarat Ancelotti reporterilor după meciul dintre Real Madrid și Athletic Bilbao.

"Ieri s-a antrenat normal, iar astăzi a luat această decizie. Noi am acceptat-o. Am vorbit cu el în această dimineață, mi-a spus că pleacă și am înțeles.

S-a gândit bine, iar decizia sa face parte din tranziția acestui club, care continuă și va continua și anul viitor. Avem timp să reflectăm la ceea ce avem de făcut. Vom avea o echipă competitivă anul viitor", a asigurat Ancelotti. 

Benzema a marcat din penalty la ultima partidă în tricoul lui Real Madrid, 1-1 pe Bernabeu cu Ath. Bilbao, asigurând locul 2 în fața rivalillor de la Atletico Madrid

Ajuns la Real în 2009 de la Olympique Lyonnais, Benzema a devenit vârful de lance al ofensivei și cel mai periculos jucător după plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus în 2018.

Benzema a marcat peste 350 de goluri pentru Real, ocupând locul al doilea pe lista marcatorilor all-time ai clubului, după Ronaldo. Francezul își încheie cariera în capitala Spaniei cu un număr record de 25 de trofee, inclusiv cinci Ligi ale Campionilor, patru titluri LaLiga și trei Copa del Rey.

"Îmi iau rămas bun de la el știind că am antrenat unul dintre cei mai mari jucători din lume și unul dintre cei mai buni atacanți", a declarat Ancelotti.

Citește și: Real Madrid, vicecampioană! Benzema și Asensio și-au luat adio de la fanii de pe Bernabeu

"Nu putem fi mulțumiți de plecarea lui, dar trebuie să îi respectăm decizia. Și-a câștigat dreptul de a alege și cu toții îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru acest club.

A fost o figură legendară, de neuitat, și va rămâne pentru totdeauna în memoria acestui club".

Real a anunțat, de asemenea, plecările atacantului Eden Hazard, a mijlocașului ofensiv Marco Asensio și a atacantului Mariano Diaz, lăsând găuri în atac pe care președintele clubului, Florentino Perez, va trebui să le acopere în perioada de transferuri.