Raphinha vrea să rămână la Barcelona: ”Brazilienii sunt fericiți aici”
Fostul atacant al lui Leeds United este văzut bine în Premier League, iar unele cluburi, precum Newcastle United, ar putea fi dispuse să plătească pentru Raphinha mai mult decât a achitat Barca pentru el, în urmă cu un an, 40 de milioane de euro.
Totuşi atacantul nu se gândește să plece: ”Voi continua la Barcelona, în sezonul viitor şi în cele care vor urma. Am contract pe termen lung şi vreau să petrec aceşti ani aici şi sper că vor fi cât mai mulţi. Iubesc oraşul şi brazilienii sunt foarte fericiţi aici”, a declarat Raphinha pentru revista Club de Deportista.
Probleme de adaptare după plecarea din Premier League
”Primele mele şase luni aici au fost dificile. A fost un start de sezon în care am marcat foarte puţine goluri şi nu am oferit multe assist-uri, nu am jucat prea mult, dar apoi am început să mă adaptez şi coechipierii m-au ajutat mult”.
”Avem un antrenor care cunoaşte felul perfect în care joacă Barca şi care cunoaşte clubul pe de rost. Xavi ştie ce pot face pentru această echipă”, a conchis Raphinha.
Brazilianul a fost al doilea marcator al Barcelonei în sezonul care s-a încheiat recent. A înscris de 7 ori şi a oferit 7 pase de gol.