Real Madrid donează un milion de euro pentru victimele inundațiilor din Spania
Fundația Real Madrid s-a alăturat Crucii Roșii pentru a lansa o campanie de strângere de fonduri în sprijinul celor afectați de furtună și în cadrul acestei inițiative "merengues" au donat un milion de euro.
Real Madrid va "ajuta astfel numeroasele familii care se află într-o situație critică și care au nevoie de tot ajutorul și solidaritatea de care pot beneficia".
Bilanțul provizoriu al inundațiilor care au devastat sud-estul Spaniei a crescut astăzi la 158 de morți, dintre care 155 în Valencia, potrivit unui comunicat oficial al serviciilor de urgență publicat pe rețeaua de socializare X.
Încă nu se cunoaște numărul celor dispăruți din cauza unei "depresiuni izolate la niveluri înalte" - fenomen meteorologic cunoscut sub numele de DANA în spaniolă și DINA în portugheză - care a provocat ploi torențiale și viituri în diferite părți ale Spaniei, în special pe coasta mediteraneană.
Aceasta este una dintre cele mai grave catastrofe naturale din Spania în ultimii 75 de ani, depășind inundațiile din Biescas (Huesca) din 1996, cu 87 de morți, și inundațiile din Turia din 1957, în care au murit între 80 și 100 de persoane.