Real Madrid, probleme cu accidentările înainte de finala Cupei și dubla cu City
Pentru Real Madrid se apropie cele mai importante partide din acest sezon. După finala Coppa del Rey cu Osasuna (6 mai), urmează dubla manșă din semifinalele Champions League (9 și 17 mai).
Echipa medicală a lui Real se confruntă cu o provocare. Luka Modric, unul dintre jucătorii cheie din echipa lui Ancelotti, s-a accidentat în meciul pierdut cu 4-2 la Girona. Croatul s-a accidentat la bicepsul femural, iar medicii îi dau șanse mici să poată evolua în finala cu Osasuna. Momentan, ei sunt rezervați și în privința manșei tur cu Manchester City.
Accidentarea s-a produs în minutul 63 al partidei, iar antrenorul lui Real a evitat orice risc și l-a înlocuit pe croat. Potrivit clubului, mijlocașul are o leziune la partea posterioară a coapsei piciorului stâng.
Luka Modric a evoluat în acest sezon în 44 de partide (una mai puțin decât în tot sezonul 2021-2022). Mijlocașul a contribuit cu șase goluri și șase pase decisive, fiind unul dintre preferații lui Ancelotti.
Perioada de refacere a lui Modric nu este încă stabilită, fiind clar doar faptul că croatul nu va putea evolua în partidele cu Almeria și Real Sociedad. În locul său, Ancelotti poate apela la Dani Ceballos, Marco Asensio sau chiar Federico Valverde.
În schimb, la antrenamentul de vineri al madrilenilor au revenit Thibaut Courtois și Marco Asensio. Ambii
Modric nu este singurul jucător care se recuperează la infirmeria lui Real Madrid: David Alaba și Ferland Mendy sunt în continuare indisponibili și s-au antrenat separat.
Zilele trecute, Luka Modric a semnat prelungirea contractului cu Real Madrid.
Urmărește Real Madrid - Almeria pe Flashscore, sâmbătă, ora 19:30