Recordul doborât de Real Madrid. A devenit primul club din lume care a atins această bornă
"Venitul din exploatare pentru exercițiul financiar 2023/2024 a ajuns la 1,073 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o creştere de 230 de milioane (27%) față de exercițiul financiar 2022/2023. În acest an, în ciuda faptului că stadionul nu a fost încă pe deplin operațional, clubul a reuşit să depăşească nivelul de un miliard de euro ca venituri din exploatare înainte de cedarea mijloacelor fixe, cifră neatinsă până în prezent de niciun club din fotbal", precizează Real Madrid într-un comunicat.
Clubul madrilen a încheiat exercițiul financiar 2023/2024 cu un beneficiu după impozitare de 16 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creştere de 32% în raport cu exercițiul precedent (12 milioane de euro).
Grație beneficiilor obținute, clubul şi-a crescut valoarea activelor nete an de an, pentru a atinge o valoare de 574 de milioane de euro la 30 iunie 2024.
Pe de altă parte, 'în cursul exercițiului financiar 2023/2024, datoria clubului a crescut cu 55 de milioane de euro ca urmare a investițiilor realizate (267 de milioane, excluzând proiectul de modernizare a stadionului)' Santiago Bernabeu.
"De remarcat în aceste investiții este investiția în jucători de 239 de milioane de euro şi începerea construcției parcării Paseo de la Castellana, în care s-au investit 16 milioane de euro", adaugă câştigătoarea ultimei ediții a Ligii Campionilor.
Real Madrid raportează că totodată valoarea contribuției clubului la "veniturile fiscale şi asigurări sociale în exercițiul financiar 2023/2024 s-a ridicat la 277,1 milioane de euro".