Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Xavi anunță primele transferuri pentru Barcelona. ”Trebuie să ne întărim serios”

Flashscore
Xavi, la retragerea lui Busquets
Xavi, la retragerea lui BusquetsProfimedia
Barcelona este din nou campioană a Spaniei, însă are o revanșă de luat în Europa.

Clubul catalan are probleme financiare, iar conducerea caută soluții miraculoase pentru ieșirea din criză.

Una dintre aceste soluții ar putea fi venirea lui Messi, însă tot la multe surse din presa internațională spun că argentinianul ar fi ales deja varianta Al Hilal.

Astfel, pentru Barcelona urmează o săptămână decisivă în ceea ce privește perioada de transferuri. Pe de-o parte se va clarifica odată pentru totdeauna situația lui Messi, iar pe de altă parte Liga va trebuie să aprobe planurile de transferuri al clubului pentru a respecta Fair-Playul Financiar.

Managerul Barcelonei, Xavi Hernandez, cere conducerii întăriri pentru a se putea bate în Champions League și spune că va urma o săptămână cheie în privința transferurilor.

"Săptămâna aceasta este decisivă pentru a cunoaște exact ceea ce putem semna. Trebuie să fim corecți și cinstiți. Trebuie să ne întărim serios. Am evoluat la un nivel ridicat în competițiile interne, dar pasul cel mai important este cel din Europa. Săptămâna aceasta va fi una decisivă pentru semnături. Vom încerca să facem mutări. Este o săptămână cheie pentru a afla dacă ne putem întări”, a declarat antrenorul spaniol pentru cotidianul catalant Sport.

 Xavi a declarat că și-ar dori, mai presus de orice, un închizător care să-l înlocuiască pe Sergio Busquets, dar asta nu se va putea materializa decât în momentul în care clubul va vinde primii jucători.