Xavi confirmă: Dembele pleacă de la Barcelona!
Situația lui Dembele a devenit clară în momentul în care francezul a fost lăsat pe bancă la meciul Barcelonei cu AC Milan, de la Las Vegas, partidă încheiată cu 1-0 pentru catalani.
Ulterior, Xavi a declarat la televiziunea spaniolă că internaționalul francez Dembele a fost lăsat pe tușă după ce a informat Barcelona că vrea să plece.
"Voi fi foarte clar", a spus Hernandez. "Ne-a anunțat că vrea să plece, a fost foarte direct. A spus că are o propunere de la Paris Saint-Germain, că l-au chemat de acolo și că nu putem face nimic. Este decizia lui personală.
"Pe mine mă doare, pentru că eu cred că am avut mare grijă de el aici, astfel încât să fie fericit și mulțumit și să continue să facă diferența pentru noi. Dar el a decis să plece. De aceea nu a jucat astăzi", a precizat Xavi.
Dembele, care s-a alăturat Barcelonei în 2017, mai are un an de contract cu giganții din La Liga.
Din 2017 până în prezent, Dembele a marcat în cele 184 de partide pentru Barca 40 de goluri .
În sezonul trecut, francezul a înscris doar de 8 ori pentru Barcelona.