Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Messi a marcat din nou în finala Leagues Cup și Inter Miami a câștigat primul trofeu din istorie

Inter Miami a câștigat primul trofeu din istoria clubului
Inter Miami a câștigat primul trofeu din istoria clubuluiAFP
Lionel Messi a marcat un gol de senzație și a câștigat primul său trofeu în fotbalul nord-american, în timp ce Inter Miami a învins la penalty-uri (10-9) pe Nashville, după ce finala s-a încheiat 1-1 după primele 90 de minute.

Nashville - Inter Miami 1-1 (10-11 d.p.)

Lionel Messi a adus-o pe Inter Miami în avantaj în minutul 24 cu o șut spectaculos la vinclu, dar Fafa Picault a egalat pentru Nashville în repriza a doua. 

Loviturile de departajare au fost dramatice. După ce Randall Leal a ratat, Inter Miami putea să câștige după prima serie de cinci penalty-uri, însă Ulloa a ratat lovitura decisivă. Apoi, rând pe rând, toți jucătorii de câmp ai celor două formații au marcat și s-a ajuns la portari. Primul care a executat a fost portarul lui Inter Miami. Callender a înscris, iar apoi a apărat lovitura lui Panicco, astfel că trofeul a ajuns la Miami. 

Messi și coechipierii săi s-au grăbit să sărbătorească alături de portarul american, care a făcut câteva parade cheie în finalul meciului pentru a-și menține echipa în joc.

"Curajul, doar credința și ceea ce suntem capabili să facem. Este ceva special și sunt binecuvântat să fac parte din asta", a spus el.

Messi a schimbat fața echipei

Miami, aflată la al treilea sezon de existență, era pe ultimul loc în Major League Soccer atunci când Messi s-a alăturat echipei în urmă cu o lună, dar el a transformat complet echipa, conducând-o pe aceasta la un parcurs neînvins până la trofeul Leagues Cup.

Câștigătorul de șapte ori al Balonului de Aur a marcat 10 goluri în șapte meciuri în tricoul roz al noului său club și miercuri are șansa de a ajunge într-o altă finală, când echipa sa va înfrunta Cincinnati în semifinala US Open Cup.

"A fost foarte emoționant. Remiza a fost un rezultat echitabil, iar la penalty-uri este norocul campionului, care în acest caz a fost în favoarea noastră. Sunt foarte fericit să câștigăm primul nostru titlu în doar o lună, primul al clubului. Echipa crește cu pași repezi și suntem foarte fericiți", a declarat mijlocașul spaniol Sergio Busquets.

"Am molipsit echipa cu spiritul nostru, cu munca noastră, cu caracterul nostru și cu experiența noastră. Facem o echipă solidă ... Și apoi îl avem pe Leo, care face diferența pentru că este cel mai bun din lume", a mai spus Busquets. 

Note jucători
Note jucătoriFlashscore