Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Adrian Mutu crede că lupta pentru titlu este încheiată: ”Va fi foarte greu ca FCSB să piardă”

Agerpres
Adrian Mutu
Adrian MutuProfimedia
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Adrian Mutu, consideră că va fi foarte greu ca FCSB să mai piardă titlul de campioană a României în acest sezon, chiar dacă matematic mai sunt posibile răsturnări de situație.

”Titlul nu a fost unul dintre obiectivele mele, este un obiectiv al clubului, bineînțeles, ca întotdeauna. Dar, în momentul de față, va fi foarte greu ca FCSB să mai piardă acest titlu după părerea mea, chiar dacă matematic se poate întâmpla orice”, a declarat tehnicianul echipei clujene, luni, într-o conferință de presă.

Mutu afirmă că FCSB a demonstrat în acest an că este o echipă mult mai matură prin jocul prestat.

”În primele şapte luni eu nu am simțit pe propria piele ce înseamnă lupta pentru campionat, dar cei de la FCSB au cam condus campionatul, aşa cum s-a întâmplat cu Farul anul trecut. Bineînțeles că au fost momente când eu nu eram aici şi CFR putea să treacă pe primul loc, şi a avut mai multe şanse, dar le-a irosit. Au intrat cu o distanță considerabilă în play-off. Am văzut şi aseară meciul şi au o oarecare maturitate în joc, se vede că este o echipă mai matură anul ăsta şi merită locul pe care este acum, nu avem ce discuta”.

Probleme de lot

Antrenorul CFR Cluj spune că este mulțumit de jocul echipei sale, chiar dacă în faza de finalizare jucătorii clujeni ar trebui să aibă mai multă inspirație.

”Suntem limitați ca lot, avem probleme medicale, dar nu vreau să iau ca pe o scuză, asta este situația în momentul acesta şi trebuie să facem tot ce putem. În primele două etape de play-off am avut evoluții bune, meciuri consistente.

”Păcat că nu am avut acea inspirație şi concentrare în fața porții, pentru că ne-am creat foarte multe ocazii şi echipa a jucat un fotbal bun. Trebuie să arătăm mai multă răutate în fața porții şi poate mai multă inspirație, să reuşim să marcăm, pentru că după ceea ce produce echipa nu am ce să reproşez băieților”, a mai spus Mutu.