Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Adrian Şut: "Nu avem nicio revanşă de luat cu Rapid, suntem pe primul loc"

Agerpres
Adrian Şut
Adrian ŞutProfimedia
Jucătorul echipei FCSB, Adrian Şut, a declarat, joi, că formația sa nu are nicio revanşă de luat în derby-ul cu Rapid, de sâmbătă, cel mai important lucru fiind prima poziție pe care o ocupă în clasamentul Superligii.

"Ne simțim mândri, dar mai avem puțin de jucat şi trebuie să câştigăm şi meciul următor pentru a fi cu adevărat campioni. Cred că într-un derby nu mai contează nimic. Forțele sunt egale şi nu mai contează forma pe care o ai înainte de acel meci. Cred că va fi o partidă dificilă, cu un adversar bun şi trebuie să câştigăm. Nu avem nicio revanşă de luat în fața lor, suntem pe primul loc şi cred că asta este cel mai important. Noi sperăm să devenim campioni cât mai repede, poate chiar după etapa aceasta", a declarat Adrian Şut.

Fundaşul Joyskim Dawa a afirmat că nu contează înfrângerile cu Rapid din sezonul regulat şi că alături de colegii săi va face tot ce îi stă în putință pentru a câştiga derby-ul de sâmbătă.

"Aş vrea să le oferim un mare cadou fanilor prin câştigarea acestui titlu, ar fi un mare cadou pentru ei. Ne simțim bine, nu este presiune, mai avem un pas până să câştigăm acest titlu şi după aceea putem să sărbătorim. E adevărat că am pierdut până acum cu Rapid, dar asta e istorie. Trebuie să ne uităm înainte. Acum, cel mai important este să câştigăm. Nu contează scorul, jucăm acasă, este ca o finală pentru noi. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a câştiga. Dacă nu vom câştiga acest meci, OK, dar vom avea alte cinci meciuri ca o finală", a spus Dawa.

Citește și: Ştefan Târnovanu: "Cred că plecăm cu prima şansă în derby-ul cu Rapid"

Jucătorii echipei FCSB Octavian Popescu, Darius Olaru, Joyskim Dawa, Adrian Şut, Ştefan Târnovanu, David Miculescu şi Siyabonga Ngezana au participat, joi, la o întâlnire cu fanii, în cadrul căreia au acordat autografe, la unul din magazinele sponsorului tehnic, Nike.

Echipa de fotbal FCSB va întâlni, sâmbătă, de la ora 20:30, pe Arena Națională, formația Rapid, într-un meci din cadrul etapei a 5-a a play-off-ului Superligii.

După 4 etape în play-off-ul Superligii, FCSB ocupă prima poziție, cu 44 de puncte, fiind urmată de CFR Cluj şi Universitatea Craiova, cu câte 31 de puncte, Farul Constanța, 29 de puncte, Rapid, 28 de puncte şi Sepsi OSK, cu 27 de puncte.

Urmărește FCSB - Rapid pe Flashscore, sâmbătă, ora 20:30