Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Antrenorul Mircea Rednic a fost externat din spital

Agerpres
Rednic a suferit un infarct miocardic
Rednic a suferit un infarct miocardicProfimedia
Antrenorul echipei de fotbal UTA, Mircea Rednic, a fost externat, vineri, din Spitalul Județean din Arad, acolo unde a fost internat miercuri, în urma unui infarct suferit în timpul jocului cu FCSB, a anunțat clubul pe pagina sa de Facebook.

Tehnicianul a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, dar și de o perioadă de recuperare sub supravegherea medicilor.

"Mircea Rednic, stafful său, jucătorii și clubul UTA doresc să îi mulțumească doctorului Cristian Dină și întregii sale echipe medicale pentru tot efortul, grija și profesionalismul de care au dat dovadă pe toată durata ultimelor zile", se arată în comunicatul clubului.

Rednic a suferit un infarct miocardic în timpul jocului pe care echipa arădeană l-a disputat cu FCSB la Arad, luni seara, în etapa a 7-a a Superligii, iar medicii i-au montat un stent.

UTA a învins-o pe FCSB cu scorul de 2-1, al capătul unui meci tensionat, în care a primit gol în minutul 4, a egalat dintr-un penalty controversat, iar oaspeții au avut doi jucători eliminați.

Rednic a ratat meciul de joi, din play-off-ul Cupei României, cu CSC Dumbrăvița (1-0), dar probabil va rata și partida din etapa a opta a Superligii, cu Sepsi OSK din 4 septembrie (Arena Sepsi OSK - Sfântu Gheorghe, 21:30).