Apar fisurile la Rapid. Contre între Viorel Moldovan și Șumudică legate de joc: ”M-a dezgustat”
Dar nu neapărat locul din clasament provoacă îngrijorare în rândul rapidiștilor, ci mai ales jocul prestat, lucru evidențiat și de președintele clubului, Viorel Moldovan.
”Arătăm a infanterie ușoară. Suntem frustrați, vrem să oferim altceva, să ridicăm nivelul, dar în momentul de față atât se poate, sper să creștem în joc. Echipa asta nu are un nucleu de bază, nu poți construi o echipă competitivă”, a declarat fostul atacant după remiza cu Oțelul.
Declarația l-a deranjat pe antrenorul Marius Șumudică, care s-a declarat ”dezgustat” de ce a auzit.
”Nu mi-a picat bine ce a zis Viorel Moldovan, nu cred că suntem infanterie ușoară. Nu mi se par OK asemenea intervenții la adresa jucătorilor, a bătut puțin și în mine. Îl respect, e colegul meu, dar m-a dezgustat declarația.
”Din punctul meu de vedere, am întâlnit o echipă grea, omogenă, joacă de 2 ani împreună, cei de la Oțelul au același antrenor. Indiferent de metodele lui Dorinel, scot mereu maximum. M-am uitat pe parametrii fizici și mi-am dat seama că au fost mult peste noi.
”Nu înțeleg nemulțumirea, am vorbit și cu patronul clubului. Nu mi-a zis nimic domnul Șucu. Am întâlnit un adversar mult mai omogen decât noi, avem de muncă, construim. L-am simțit OK, am vorbit ieri de vreo 3-4 ori cu el și cu Victor (n.r. Angelescu).
”Chiar astăzi o să am întâlnire cu jucătorii și știu ce am discutat în bucătăria mea internă. E adevărat că lumea este frustrată că nu câștigăm în Giulești, de când am venit eu la echipă am întâlnit U Cluj și Oțelul acasă. Noi câștigăm în deplasare, dar nu reușim acasă.
”Probabil, Viorel Moldovan era sub influența rezultatului, jucătorilor nu le-a picat bine, sunt dezamăgiți. Nici mie nu mi-a picat bine. Este președintele clubului și îl respect, eu am spus că nu sunt de acord cu acea frază, că suntem infanterie ușoară. Eu nu contest, el poate are dreptate, dar nu cred că era cazul. Trebuie să construim o echipă, dar nu putem cu o infanterie ușoară”, a declarat Marius Șumudică, potrivit Fanatik.