Bancu acuză arbitrajul pentru punctele pierdute de Craiova cu ”U”: ”VAR-ul e degeaba!”
Universitatea Craiova a ratat victoria în meciul cu Universitatea Cluj.
Asta în condițiile în care elevii lui Ivaylo Petev au intrat la pauză cu un avantaj de 2-0.
Jovan Markovic și Mihai Căpățînă au transformat câte o lovitură de la 11 metri.
"U" a marcat după doar 19 secunde de la reluare prin Valentin Gheorghe.
Golul egalizator al "șepcilor roșii" a venit după o fază la care Bancu l-a faultat pe același Gheorghe în careu, iar arbitrul Radu Petrescu a avut nevoie de analiza VAR pentru a acorda al treilea penalty al meciului, cel care a decis rezultatul.
”Penalty gratuit”
Nicușor Bancu, protagonistul fazei care avea să aducă egalarea pentru ”U”, e convins că echipa sa a pierdut cele 3 puncte din cauza arbitrajului: "Este foarte greu de digerat acest rezultat, dar așa este când joci împotriva a 14 persoane. Este greu. Tot timpul se dă penalty, chiar dacă nu este”.
”Și noi am greșit, dar am pierdut pe mâna arbitrilor. El s-a întins după minge, a căzut pe spate și a dat penalty. Asta este, foarte bine, îl felicit pe domn arbitru. Mă așteptam să-mi dea și roșu. Eu nu l-am faultat pe ăla și îmi dă galben”.
”Acum să-mi anuleze FRF galbenul, din cauza lui o să stau dacă mai iau un galben. Nu îmi convine să fiu suspendat pentru că greșesc ei. Sunt patru arbitri și nu văd, VAR-ul e degeaba", a spus Nicușor Bancu, citat de Digi Sport.
CS U Craiova suflă tot mai greu în spatele fruntașelor din SuperLigă.
Oltenii ar putea să ajungă la 7 puncte de locul 2 și la 16 de liderul FCSB, în cazul unei victorii a "roș-albaștrilor" cu Sepsi.