Bergodi: "Ne dorim să câştigăm cu Petrolul pentru că nu trecem printr-o perioadă bună"
"E un derby, ne dorim să-l câştigăm pentru că nu trecem printr-o perioadă bună. E o rivalitate mare între Rapid şi Petrolul, dar importante sunt cele trei puncte pentru a ne apropia din nou de locurile fruntaşe.
Venim după o înfrângere dureroasă acasă, însă se pare că moralul băieților a revenit. Am vorbit şi eu cu ei, au vorbit şi cei din conducere... în fotbal se poate schimba totul de la un moment la altul.
Noi am muncit la fel ca în cele trei luni în care nu am pierdut, însă se pare că echipa a pierdut puțin din turație pentru că au intervenit problemele cu accidentările. Sunt foarte multe meciuri de când ne lipsesc jucători şi nu e uşor. Şi aşa am pierdut puțin din încredere. Acum e un moment mai greu, dar trebuie să mergem înainte", a afirmat el.
CITEȘTE ȘI - Ultimatum pentru Bergodi la Rapid! Conducerea i-a găsit deja înlocuitor
"Dacă mă lasă să fiu antrenor, sunt antrenor. Dacă nu, la revedere"
Bergodi susține că are susținerea conducerii şi a subliniat că nu i s-a impus câştigarea unui anumit număr de puncte în ultimele meciuri din acest an pentru a nu fi demis.
"Continuitatea cu mine? Ce pot să spun... mi-a plăcut ce a zis Mandorlini: 'Dacă mă lasă să fiu antrenor, sunt antrenor. Dacă nu, la revedere'. Ce putem face? Eu sunt antrenorul Rapidului şi am venit aici cu inima deschisă. Am avut o discuție cu cei din conducere şi am tot sprijinul din partea lor. Sigur că trebuie şi să obțin rezultate, pentru că pe noi, antrenorii, rezultatele ne țin întotdeauna.
În fotbal nu se ştie niciodată. Dar am simțit încredere din partea lor, iar eu în continuare o să îmi fac treaba aici. Şi fără nicio presiune, pentru că sunt trist şi dezamăgit, la fel ca jucătorii, dar nu pentru că îmi pot pierde locul de muncă la Rapid. Nu mi-au zis direct că trebuie să fac un număr de puncte în aceste două meciuri. Eu ştiu că trebuie să facem cât mai multe. Putem face şi şase puncte, de ce nu?", a adăugat Cristiano Bergodi.
"Domnul Şucu vrea neapărat să întărească echipa"
Conducerea FC Rapid se află în negocieri pentru transferul câtorva jucători, a anunțat tehnicianul, fără a dezvălui numele acestora.
"Când am discutat cu domnul Şucu şi ceilalți din conducere am spus ce avem nevoie. Şi înțeleg că sunt în discuții cu anumiți jucători, e normal. Alhassan (n.r. - Baba Alhassan de la FC Hermannstadt) s-a dus la FCSB şi e bine pentru el. Şi e bine şi pentru FCSB, probabil, nu ştiu, vom vedea. Însă noi avem alți jucători cu care sunt discuții pentru a întări lotul în iarnă.
Nu este Baba Alhassan singurul jucător... cu tot respectul pentru el. Sunt şi alții pentru a ne întări. (Daniel) Paraschiv e un jucător bun, a avut un sezon bun anul trecut, acum s-a remarcat mai puțin. Dar eu nu vorbesc de el dacă vine... conducerea ştie ce caracteristici trebuie să aibă jucătorii pe care să îi luăm.
Nu e problema mea. Domnul Şucu vrea neapărat să întărească echipa şi vrea să facă un efort din punct de vedere financiar pentru asta. S-a scris de şase achiziții, dar unde şase achiziții? Nu, într-o asemenea perioadă se fac 2-3 transferuri pentru a întări o echipă. Dar şase sunt prea mulți", a precizat Bergodi.
"Trebuie să ne demonstrăm că au fost 2-3 accidente şi că suntem acelaşi grup unit"
Portarul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Horațiu Moldovan, a declarat că el şi colegii săi trebuie să demonstreze că înfrângerile din ultima perioadă au fost doar nişte accidente şi că rămân în continuare un grup unit.
"Ştim toți că ne aşteaptă un meci dificil, un derby. Va fi o atmosferă frumoasă în tribune şi sperăm la final să obținem cele trei puncte. Trebuie să ne demonstrăm că ce s-a întâmplat până acum a fost doar o pasă proastă, doar 2-3 accidente. Trebuie să arătăm că suntem acelaşi grup unit. A fost o perioadă grea în aceste săptămâni, nu credeam nici noi că va veni din nou, pentru că am mai trecut printr-o astfel de perioadă şi la începutul sezonului", a afirmat portarul rapidist.
"Eu nu mă uit în jos în clasament, mă uit doar la primul loc, la FCSB"
"Eu nu mă uit în jos în clasament, mă uit doar la primul loc, la FCSB, şi calculez diferența de puncte față de ei. Eu gândesc pozitiv şi sper ca în play-off să intră cât mai aproape de cei de pe primul loc.
Au fost şi diferențe mai mici, chiar de două puncte, campionatul e lung, aşa că ne concentrăm la următoarele meciuri. La Rapid e presiune şi la meciurile amicale. Deci, dacă eşti aici ştii unde ai venit şi că vei simți presiune. Îi aşteptăm pe suporteri alături de noi şi le mulțumim că ne susțin orice s-ar întâmpla", a adăugat el.
Moldovan a menționat că antrenorul Cristiano Bergodi este susținut atât de jucători, cât şi de conducere.
"Despre schimbarea antrenorului se discută doar în presă. Din ce ştiu eu şi sunt sigur de asta, domnul Bergodi este susținut atât de noi, cât şi de conducere. Nu ne afectează aceste zvonuri şi împreună vom demonstra că se vorbeşte aiurea. Eu nici nu vreau să mă gândesc la plecarea antrenorului", a precizat portarul.
Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte formația Petrolul, vineri, de la ora 20:00, pe Stadionul ''Ilie Oană'' din Ploieşti, într-o partidă contând pentru etapa a 20-a a Superligii.