Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

CFR Cluj a anunțat în mod oficial despărțirea de antrenorul Dan Petrescu

CFR Cluj a anunțat în mod oficial despărțirea de antrenorul Dan Petrescu
CFR Cluj a anunțat în mod oficial despărțirea de antrenorul Dan PetrescuProfimedia
Conducerea clubului de fotbal CFR Cluj a ajuns la o înțelegere cu antrenorul Dan Petrescu privind încetarea amiabilă a contractului, a anunțat gruparea din Gruia, joi, pe pagina sa de Facebook.

”Îți mulțumim, Mister, pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru, pentru dedicarea și profesionalismul care te caracterizează, pentru contribuția decisivă pe care ai avut-o în câștigarea ultimelor 5 titluri și a tuturor performanțelor europene bifate de CFR Cluj în ultimii ani. Îți dorim multă baftă mai departe!”, a transmit CFR Cluj în comunicat.

Petrescu a pregătit-o pe CFR în trei mandate, iunie 2017 - iunie 2018, martie 2019 - noiembrie 2020, respectiv august 2021 - iunie 2023, contribuind la ultimele cinci titluri de campioană ale echipei clujene.

Dan Petrescu va semna pentru echipa sud-coreeană Jeonbuk Hyundai Motors, a anunțat, miercuri, presa sportivă din Coreea.

Dan Petrescu ar urma să ajungă în data de 12 iunie în Coreea de Sud pentru a parafa înțelegerea cu vicecampioana Jeonbuk Hyundai.

Jeonbuk Hyundai Motors a cucerit 9 titluri de campioană în Coreea de Sud (cel mai recent în 2021) și două trofee în Liga Campionilor Asiei (ultimul în 2016).

În prezent, Jeonbuk Hyundai ocupă locul 7 în K-League 1, după 17 etape.

Pentru Petrescu va fi prima experiență în Coreea de Sud, după ce a mai antrenat în China, Polonia, Rusia, Emiratele Arabe Unite, Qatar și Turcia.

Bergodi revine în Gruia

Locul său la CFR Cluj va fi luat cel mai probabil de Cristiano Bergodi. Italianul e liber de contract după plecarea de la Sepsi OSK și ar fi acceptat să vină în Gruia pentru un al doilea mandat la CFR Cluj, după ce i-a mai antrenat pe ardeleni în perioda octombrie 2006 - mai 2007.

Anunțul oficial ar urma să fie făcut în viitorul apropiat.