Chiricheș și Haruț revin la FCSB, însă un alt jucător riscă să rateze restul sezonului
Lotul bucureștenilor are de suferit înainte de duelul din deplasare. Ovidiu Popescu (30 de ani) este indisponibil pentru FCSB, mijlocașul având probleme medicale, potrivit Fanatik. Sursa menționată mai precizează faptul că cel mai vechi fotbalist din lotul pregătit de Elias Charalambous riscă să rateze întreg sezonul.
Popescu a evoluat în acest sezon în 33 de partide pentru FCSB, reușind să înscrie un gol și să ofere o pasă decisivă în Superliga.
Astfel, după ce fundașii Vlad Chiricheș (34 de ani) și Denis Haruț (25 de ani) s-au recuperat și în prezent se antrenează alături de restul echipei, roș-albaștrii suferă o nouă pierdere. Pe această listă se înscrie și Alexandru Pantea (20 de ani), fundașul lateral ratând tot sezonul după ce a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate.
Liderul României întâlnește campioana din sezonul trecut pe stadionul din Ovidiu, ambele formații venind după succese în prima etapă din play-off (FCSB - Sepsi 2-1 și Rapid - Farul 1-2).
Duelul este programat duminică, 31 martie, de la orele 21:00.