Control anti-doping la Ploiești înaintea duelului cu FCSB
Au fost vizitați de comisarii anti-doping, care au efectuat un control inopinat. Au fost testați nouă jucători ai Petrolului, imediat după finalizarea procedurilor având loc antrenamentul obișnuit al echipei.
Gazdele de sâmbătă vin după o victorie cu 3-1 pe terenul Universității Craiova și au un sezon peste așteptări, cu o singură înfrângere în ultimele 11 meciuri de campionat și cinci succese, parcurs care i-a dus până la locul 6 în Liga 1, cu 19 puncte.
Evoluțiile bune au aprins și mai mult interesul ploieștenilor, care au început să cumpere bilete pentru meciul cu FCSB înainte ca cel cu Universitatea Craiova să se termine.
Potrivit oficialilor clubului, doar în timpul reprizei a doua de la Craiova au fost cumpărate peste o mie de bilete, ploieștenii așteptându-se la un stadion plin cu FCSB.