Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Dinamo își linge rănile după înfrângerea cu FCSB: ”Toată luma e tristă în club”

Agerpres
Zeljko Kopic
Zeljko KopicFlaviu Buboi/NurPhoto/Shuttersto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Zeljko Kopic, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că toată lumea din club e tristă după înfrângerea cu 4-0 suferită în derby-ul cu FCSB din Cupa României, însă a menționat că jucătorii trebuie să continue să lupte pentru calificarea în play-off-ului Superligii.

”E normal ca toată lumea să fie tristă în club. Emoțiile sunt mari în aceste derby-uri şi când pierzi un astfel de meci, desigur că e o dezamăgire. Dar trebuie să continuăm să muncim, să luptăm. În momentul de față suntem într-o poziție stabilă în campionat şi vrem să continuăm pentru a lupta pentru play-off. Avem acum un meci acasă împotriva celor de la UTA, ştim că va fi unul dificil. Nu am avut prea mult timp pentru a ne recupera după ultimul meci, dar trebuie să fim pregătiți şi din primul minut să găsim o cale de a câştiga meciul şi să luăm cele trei puncte”, a spus el.

”Trebuie să înțelegem că FCSB este campioana Superligii şi este singura echipă care reprezintă fotbalul românesc în Europa. Ei joacă în grupele europene, au obținut rezultate bune. Trebuie să forțezi limitele şi să treci peste linie pentru a fi mai bun. Îi înțeleg pe suporteri, aşteptările au fost mari, dar avem mulți jucători care încă trebuie să se adapteze la acel nivel.

”Nu am vrut să jucăm în aşteptare, să stăm în zona defensivă, lăsându-i pe adversari să joace şi să aşteptăm pentru o tranziție. Nu e ceea ce vreau să văd la echipa mea. Vreau să jucăm fiecare meci cu acelaşi concept, jucătorii să se adapteze pentru a fi capabili la un moment dat să domine echipe ca FCSB. Nu este un proces uşor. Asta e modul în care văd îmbunătățirea echipei mele”, a explicat tehnicianul croat.

Lupta continuă

”Cred că am început sezonul destul de bine, am avut multe meciuri bune. Desigur, sunt mereu suişuri şi coborâşuri. Sezonul trecut am reuşit să rămânem în prima ligă după barajul cu Csikszereda şi nu e un proces uşor să ajungi imediat în vârf. Am făcut însă multe îmbunătățiri şi cu aceste îmbunătățiri vin aşteptări mai mari. Am vorbit în vestiar despre lucrurile mai puțin bune, despre ce trebuie îmbunătățit, şi cred că jucătorii sunt pregătiți să continue să lupte pentru club.

”Unii dintre jucătorii noştri sunt suprasolicitați, joacă aproape toate minutele în acest sezon şi de aceea am decis să facem schimbări în acest meci de Cupă. Am încercat să protejăm jucătorii cât de mult putem. Pentru mine e foarte important să avem jucătorii sănătoşi şi pregătiți pentru toate meciurile până la Crăciun. Doar Milanov a avut o mică problemă, dar vom vedea astăzi, poate va fi şi el gata, da r toți jucătorii sunt acum bine', a adăugat antrenorul.

Ambiții mari

Kopic a menționat că a remarcat ambiția antrenorului echipei UTA, Mircea Rednic, de a învinge Dinamo.

”Cei de la UTA sunt foarte competitivi, bine organizați defensiv, vor aştepta momentele potrivite pentru contraatacuri. Dacă le dăm oportunitatea să joace, să aibă posesia o vor face, pentru că ştiu ce vor şi cum să joace. Trebuie să fim la cel mai bun nivel mâine. Nu pot vorbi despre trecutul domnului Rednic şi ce s-a întâmplat la Dinamo, pot vorbi doar despre ultimele două meciuri în care am fost aici.

Cele mai recente rezultate directe
Cele mai recente rezultate directeFlashscore

”I-am bătut de două ori sezonul trecut, dar am văzut din energia, din atitudinea sa, că ambiția sa este foarte mare să câştige meciurile împotriva noastră şi acesta este unul dintre motivele pentru care trebuie să fim foarte determinați, cu multă energie, şi să dăm tot ce avem în meci”, a preciza Kopic.

Echipa de fotbal Dinamo întâlneşte UTA, sâmbătă, de la ora 21:00, pe Stadionul Arcul de Triumf, într-o partidă contând pentru etapa a 15-a a Superligii.