Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Dinamo răsuflă ușurată! Planul de reorganizare a fost aprobat de judecători

Flashscore
Lamine Ghezali sărbătorește un gol pentru Dinamo București
Lamine Ghezali sărbătorește un gol pentru Dinamo BucureștiProfimedia
A fost o zi importantă pentru viitorul echipei de fotbal Dinamo București, care s-a terminat cu bine pentru conducerea clubului, care a răsuflat ușurată în momentul în care instanța a decis să dea undă verde planului de reorganizare.

Formația din ”Ștefan cel Mare”, scapă, astfel, de datorii de aproximativ 5 milioane de euro.

”Respinge cererea formulată de creditorul Diego Fabbrini privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările aduse prin Legea nr. 90/2018 pentru aprobarea OUG nr. 38/2017.

”Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. În temeiul art. 139 alin. 5 din Legea nr.85/2014 confirmă Planul de reorganizare modificat al debitoarei S.C. DINAMO 1948 S.A. propus la data de 16.03.2023 de administratorul judiciar RTZ& PARTNERS SPRL - Filiala Bucureşti, astfel cum a fost precizat.

”Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la 18.09.2023. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 04.09.2023”, se arată în decizia instanței.

Noul plan presupune o reducere pentru masa credală de la 7,4 milioane de euro la aproximativ 2,4 milioane de euro.

Noul plan de reorganizare, al treilea conceput de RTZ de la declanșarea insolvenței, se întinde până la finalul lui 2025.

O decizie pentru reconstrucție

”Un pas spre normalitate”, a declarat administratorul special de la Dinamo, Andrei Nicolescu, pentru GSP.ro. ”Dinamo intră acum pe un făgaș normal pentru reconstrucție. Avem predictibilitate pentru ceea ce trebuie să facem pentru Dinamo în viitor. Toate lucrurile se vor regla. Este pasul așteptat de toți suporterii lui Dinamo pentru ca acest club să renască și să revină acolo unde-i este locul.

”De acum totul va intra în normalitate, ne vom respecta toate obligațiile către toți partenerii. Vreau să mulțumesc suporterilor dinamoviști, apoi întregii echipe din Dinamo, care a stat lângă noi și a crezut în acest lucru. Cu siguranță, veți avea vești bune cât de curând. Vom avea parteneri puternici alături de noi, veți vedea!”, a mai spus Andrei Nicolescu.