”Dinamo se poate salva!” Marius Niculae știe ce trebuie să facă ”alb-roșii” ca să evite retrogradarea
”Orice punct contează, iar Dinamo nu mai trebuie să facă paşi greşiți. Eu cred în salvarea de la retrogradare, mai sunt şanse. Chiar sunt şanse să evite şi barajul. Dacă aduci jucători de valoare te poți salva”.
Marius Niculae spune că au mai fost echipe în situații critice care au avut șansa de a se salva.
”Sezonul trecut FC Argeş a avut 17 partide fără victorie şi a ajuns să joace barajul. Deci este o ieşire din situația asta, însă Dinamo trebuie să facă nişte transferuri, să aducă nişte jucători peste nivelul celor din lotul de acum”, a spus fostul atacant dinamovist, prezent la Gala Sportului Dinamovist 2023.
Cel mai rău scenariu
Niculae vede, însă și pericolul care o paște pe Dinamo dacă nu iese din această morișcă a înfrângerilor.
”Eu sper să nu vedem un derby CS Dinamo - FC Dinamo în Liga a II-a la anul. Îmi doresc ca în această pauză competițională cei de la FC să facă transferurile necesare şi să rămână în Liga I, unde îi e locul”.
”Dinamo a trecut prin momente mult mai grele acum doi ani, dar a reuşit să renască, să spun aşa. Ar fi păcat să nu continue la acest nivel. Chiar la meciul cu 'U' Cluj am văzut la Dinamo lipsa unor jucători care să facă diferența”.
”Asta îi lipseşte echipei acum, pentru că a dominat cap-coadă partida cu 'U' Cluj, dar nu a reuşit să marcheze. Lucru care s-a văzut şi în meciul cu FCSB, când un jucător al adversarilor a făcut diferența. Din nefericire, Dinamo ajunge în fața porții, dar nu reuşeşte să marcheze”, a adăugat el.
În 2017, la 36 de ani, Marius Niculae era unul dintre cei mai periculoși atacanți ai lui Dinamo.
Marius Niculae a menționat că speră ca în curând să înceapă lucrările la noul stadion din Şoseaua Ştefan cel Mare.
”Sper că lucrurile cu stadionul sunt în linie dreaptă şi că mai e puțin până când vor lua turnura care trebuie. Pentru că Dinamo are nevoie de un stadion, vedem aceşti suporteri minunați pe care îi avem şi la fotbal, şi la celelalte secții şi e păcat să nu avem o arenă de cinci stele cum au alte cluburi”, a încheiat Niculae.