Dinamo şi UTA au făcut recurs la sancțiunile dictate de Comisia de Disciplină a FRF
”UTA a făcut recurs. Clubul a atacat prin recurs Hotărârea Comisiei de Disciplină din data de 27.03.2024 în care UTA a fost penalizată cu o amendă de 100.000 de lei şi cu disputarea a patru meciuri de acasă fără spectatori”, a anunțat clubul arădean, joi, pe pagina sa de Facebook.
”Condamnăm în totalitate actele de violență de pe stadioane, suntem pentru toleranță zero, dar dintre toate consecințele negative ale hotărârii, cel mai puternic ne afectează că sunt pedepsiți 10.000 de oameni din cauza unui grup mic greu de încadrat la categoria de suporteri.
Suporterii echipei UTA se îmbracă în roşu şi alb, nu în negru. Clubul a făcut recurs în primul rând pentru masa mare de suporteri şi pentru echipă. Hai UTA!”, se mai arată în comunicat.
Dinamo a reacționat miercuri pe Facebook, cu un comunicat în care se arată: ”Ne vom căuta dreptatea prin comisii, prin avocați şi vom contesta această decizie luată după regulamente rămase de mulți ani în vigoare.
Patru etape cu ”porțile închise” înseamnă final de sezon, pentru suporterii noştri, la meciurile disputate pe teren propriu, pe Arcul de Triumf sau pe Arena Națională”.
”Urmează opt etape, opt finale în care se poate decide destinul echipei pe termen mediu şi lung. Ar fi, însă, injust, ca fanii noştri, celebri în toată lumea pentru pasiune şi creativitate, să nu îşi poată încuraja echipa favorită.
Dinamo va lupta cu toate forțele, transparent şi regulamentar, pentru dreptul suporterilor noştri de a fi alături de echipă, în tribune, meci de meci”, se mai arată în comunicat.
”Pe lângă sancțiunile individuale dictate împotriva celor direct responsabili, acceptăm suspendarea unor sectoare de tribună, însă nu putem fi de acord cu o interdicție generală, aplicată global fanilor care au respectat normele de comportament în arenele sportive. Ei nu au nicio vină!”, a subliniat clubul, care, prin administratorul special Andrei Nicolescu, a apreciat că hotărârea Comisiei de Disciplină ”reprezintă o palmă dată fotbalului şi dărâmă eforturile făcute în ultimii ani de FRF, LPF, deținători de drepturi, cluburi, sponsori, de a readuce publicul pe stadioanele noi construite de CNI, de a creşte media de spectatori în fiecare sezon, de a spera că suntem, şi cu fotbalul, în Uniunea Europeană”.
Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancționate drastic, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal să dispute fiecare patru meciuri fără spectatori, în urma incidentelor de la meciul direct din etapa a 30-a a Superligii.
Totodată, cele două cluburi au fost amendate cu câte 100.000 de lei.
”SC Dinamo 1948 SA vs. AFC UTA Arad - Incidente - În temeiul art. 82.1 şi 3.e, art. 83.2.f din RD, cu aplicarea art. 42.1, raportat la art. 27 din RD, se sancționează SC Dinamo 1948 SA cu măsura programării meciurilor fără spectatori pentru patru jocuri şi penalitate sportivă de 100.000 lei. În temeiul art. 82.2 şi 3.e şi art.83.2.f din RD, cu aplicarea art. 42.1, raportat la art.27 din RD, se sancționează clubul AFC UTA Arad cu măsura programării meciurilor fără spectatori pentru patru jocuri şi penalitate sportivă de 100.000 lei”, se arată în decizia comisiei, publicată pe site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Astfel, niciuna dintre cele două echipe nu va mai juca în acest play-out cu spectatori pe teren propriu, ambele mai având de jucat acasă câte patru partide.
Partida Dinamo - UTA Arad, scor 1-0, din etapa a 30-a a Superligii, ultima a sezonului regulat, a fost marcată de incidente între suporteri. Startul partidei a fost amânat din cauza materialelor pirotehnice aruncate pe suprafața de joc şi a unor bătăi între suporterii dinamovişti şi cei de la UTA Arad, ajutați de cei ai echipei de ligă secundă CSA Steaua.
Liderul galeriei echipei de fotbal CSA Steaua, Andrei Florescu, a fost plasat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat că a participat la o încăierare cu suporterii lui Dinamo, la meciul Dinamo - UTA, desfăşurat pe Stadionul ”Arcul de Triumf”.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti solicitase ca Andrei Florescu să fie arestat preventiv alături de alți trei ultraşi, însă un judecător de la Tribunalul Bucureşti a decis ca liderul galeriei să fie plasat în arest la domiciliu, restul fiind în libertate sub control judiciar. Alți trei suporteri care au participat la violențe sunt cercetați sub control judiciar, măsură luată direct de către Parchet.
Infracțiunile pentru care sunt cercetați ultraşii sunt: încăierare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul, folosirea sau orice altă operațiune cu materii explozive efectuate fără drept.
În cauză s-a reținut că în data de 8 martie, în jurul orei 19:50, înainte de începerea partidei de fotbal dintre echipele FC Dinamo Bucureşti şi AFC UTA Arad, disputată pe Stadionul ”Arcul de Triumf”, a avut loc un incident între membrii galeriei Dinamo, ce se aflau în Tribuna II Est a stadionului, şi membrii galeriei UTA Arad, sprijiniți de suporteri ai echipei CSA Steaua Bucureşti, aflați în Peluza Sud, care au aruncat cu articole pirotehnice tip torțe şi au pătruns pe suprafața de joc, agresându-se reciproc.