Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Dinamo va împărți stadionul Arcul de Triumf cu o nou-promovată în SuperLigă

Flashscore
Suporterii lui Dinamo invadând terenul de pe Arcul de Triumf după meciul cu UTA
Suporterii lui Dinamo invadând terenul de pe Arcul de Triumf după meciul cu UTA Profimedia
Dinamo, luptă la barajul pentru menținerea în prima ligă, dar o echipă promovată în primul eșalon va fi nevoită să joace și ea în Capitală și are nevoie de o arenă.

La începutul viitoarei stagiuni, Unirea Slobozia, nou-promovată în prima ligă, se va muta la București, până când lucrările la propriul stadion vor fi gata.

Decizia a fost luată: ialomițenii vor împărți aceeași arenă cu Dinamo.

Asta în condițiile în care stadionul din Slobozia va intra într-un amplu proces de renovare, așa că formația lui Adrian Mihalcea va trebui să înceapă sezonul la București.

Varianta aleasă de cei din Slobozia a fost Arcul de Triumf, iar cei de la Dinamo nu vor fi deloc încântați să împartă arena.

”Câinii” au însă, deocamdată, probleme mult mai mari: deși au scăpat de retrogradarea directă pe ultima sută de metri, vor juca baraj, cu Csikszereda, pentru un loc în Superligă.

Lipsiți de suportul fanilor

Nici ialomițenii nu sunt încântați că vor trebui să joace departe de casă primele meciuri din Liga 1.

Adrian Mihalcea știe că nu îi va avea alături pe fani și speră ca procesul de renovare să dureze cât mai puțin, iar echipa să se întoarcă în fața propriilor suporteri.

"Va fi extrem de greu, de asta le-am cerut să înceapă cât mai repede lucrările la stadion și să le termine cât mai repede. Noi, dacă ieșim din Slobozia și vom juca mai mult de 3-4 etape ne va fi extrem de greu”.

Nu vor veni oameni după noi, în Liga 1 cred că vom avea o medie de 4.000 fără niciun fel de problemă, dar la Slobozia! Așa, nu știu cine va plăti un bilet, poate o să avem 100 de spectatori.

Am zis pe Arcul de Triumf sau stadioanele din împrejurimi. Vom avea 100-200 de oameni care au venit în permanență după noi, dar doar atât. La Slobozia se vor schimba datele problemei", a declarat Adrian Mihalcea, pentru sport.ro.

Cine  este Unirea Slobozia

Clubul fondat în 1955 a promovat pentru prima dată în eșalonul secund în 1989, iar la începutul anilor 2000 s-a desființat din cauza problemelor financiare.

În 2004, echipa a fost reînființată sub numele de AFC Unirea 04 Slobozia, iar în 2012 a ajuns din nou în Liga a 2-a, unde a stat 3 sezoane.

Ulterior a petrecut 5 ani în Liga a 3-a, dar în 2020 a revenit în liga secundă și, după un sezon în care a evitat la limită retrogradarea, a început campania pentru o promovare istorică în Superligă.

În precedentele două stagiuni, ialomițenii au fost candidați la promovare, dar au eșuat, terminând pe locurile 6 și 7.

La finalul sezonului 2021-2022, Adrian Mihalcea pleca de la Slobozia, după ratarea promovării, dar oficialii au decis să-l readucă pe bancă în vara trecută.

Fostul atacant al lui Dinamo a reușit să promoveze cu Unirea în premieră.

Valoarea totală a lotului e mare pentru o echipă de Liga 2:  3,34 milioane de euro.

Cel mai valoros jucător este internaționalul moldovean Serafim Cojocari, cotat la 300.000 de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com.