Doi jucători rapidiști care au fost în club după înfrângerea cu Poli Iași au fost excluși din lot
Andrei Borza (18 ani) și Alexandru albu (30 de ani) au ales să meargă într-un club din Iași, în timp ce restul coechipierilor se aflau la hotel.
Președintele Rapidului, Daniel Niculae, a anunțat că cei doi vor fi amendați și vor fi excluși din lot pe o perioadă nedeterminată.
”Nu aveau voie să facă așa ceva, erau în cantonament, au plecat fără să spună nimănui. Vor fi excluși din lot pe o perioadă nedeterminată și vor primi și o sancțiune financiară pe măsură, dar care va fi stabilită conform regulamentului de ordine interioară.
”Este o lipsă de respect la adresa tuturor: a fanilor, a conducerii, a colegilor. Nu se poate să faci așa ceva, mai ales după ce pierzi un meci și știi că peste 3 zile joci o etapă intermediară!
”Dar, în primul rând, nu e admisibil să pleci din cantonament și să faci așa ceva!”, a spus Daniel Niculae pentru Gsp.ro.
Nu i-a durut eșecul
”OK, pot să înțeleg că am pierdut, e o întrecere sportivă. Dar nu pot înțelege și că pe doi jucători dintre jucătorii mei nu i-a durut eșecul. Asta are legătură cu dorința de a fi campion. Fără suflet, fără să te doară nu poți fi campion”, a declarat și patronul Dan Șucu pentru GSP.
”Avem un regulament de ordine interioară, iar ei erau în cantonament până în această seară. Avem un președinte, avem un antrenor și ei trebuie să ia o decizie. În cazul în care ei nu iau o decizie, clubul are acționari. Cel mai ciudat mi se pare cazul lui Alexandru Albu, care se află în mijlocul negocierilor pentru prelungirea de contract. Acum, nu știu la ce se mai poate aștepta el de la noi.”
Albu neagă
Jucătorul a negat, însă, că ar fi fost în club și susține că imaginile sunt mai vechi.
"Acum am aterizat (n.r. de la Iași) și am primit (n.r. imaginile cu el și Borza în club), nu am fost nicăieri. Nu am ieșit nicăieri. Posibil să fie din altă zi când am avut liber și am ieșit afară și multă lume vrea să ne facă rău”, susține Alexandru Albu, conform iAMsport.
Reacția agentului lui Alex Albu
”Fotbalistul Alexandru Albu se afla în programul liber după un meci al echipei sale, 1-3 cu Politehnica Iași.
”Tinerii, după cum se știe, se distrează. Nu a fost sub influența băuturilor alcoolice, nu s-a încăierat cu nimeni, n-a adus prejudicii de imagine clubului.
”Într-adevăr, rezultatul doare, dar fotbaliștii vin după zile de concentrare și presiune. Să nu credem că toți colegii erau în pijamale, au băut lăptic și au tras perdeaua să se facă întuneric, să nu-i trezească lumina dimineață. Să fim serioși și să acceptăm asta”, a scris agentul Mihai Stan, pe contul personal de Facebook.