Dorinel Munteanu: "Nu știu cu ce am deranjat eu că am spus acel cuvânt nefericit"
După ce în tur au înregistrat prima victorie din acest sezon chiar în deplasarea de la FC U Craiova, Dorinel Munteanu se arată încrezător, chiar dacă spune că urmează un meci greu.
"Știm foarte bine că nu ne-am atins obiectivul pe teren propriu. Mâine avem în față o echipă care marchează mult, dar care și primește goluri. Încercăm să facem un joc agresiv, să obținem cele trei puncte", a declarat antrenorul Oțelului.
Dorinel Munteanu spune că echipa sa încă mai are șanse la un loc de play-off, în prezent fiind la cinci puncte de locul 6, ultimul care asigură calificarea. "Mai sunt șanse pentru play-off. Noi încercăm să facem tot posibilul să câștigăm, dar nu va fi ușor".
În cele 12 partide disputate la Galați, Oțelul are o singură victorie, iar Dorinel Munteanu a spus că principala cauză este lipsa eficienței în fața porții. "Problema numărul unu este că nu avem inspirația să o băgăm în poartă, pentru că noi ducem mingea în fața porții. Avem foarte multe ocazii de a marca."
Mijlocașul Ionuț Neagu este singurul absent din lotul gălățenilor. În schimb, la Galați a ajuns și cel mai nou transfer, atacantul Aly Malle. Dorinel Munteanu a fost însă categoric în privința unui eventual debut a acestuia în partida cu FCU Craiova, "nici nu mă gândesc să-l folosesc".
Scandalul de rasism din Giulești
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în urma declarațiilor lui Dorinel de la finalul partidei din Giulești, însă antrenorul a spus că "Au fost lucruri mult mai grave spuse la un nivel foarte înalt. Nu știu cu ce am deranjat eu că am spus acel cuvânt nefericit. În primul rând trebuie să se ia în considerare și ce a spus șeful galeriei rapidiste pentru că eu i-am felicitat. Nu știu ce decizie se va lua, dar au fost alte lucruri și mai grave spuse".
Urmărește Oțelul Galați - FCU Craiova 1948 pe Flashscore, vineri, ora 17:00