Duelul Universităților s-a încheiat cu o remiză. Nistor a egalat în prelungiri pentru U Cluj
U Cluj - Universitatea Craiova 1-1
La primul test ca principal pe banca formației din Bănie, Corneliu Papură a fost aproape să obțină primul succes cu Universitatea Craiova. Oltenii au condus vreme de mai bine de o oră, Nicușor Bancu înscriind cu un voleu frumos din interiorul careului în minutul 31, după o minge respinsă inițial în urma unui șut încercat de Markovic.
În finalul primei părți, același Markovic a irosit o șansă mare pentru olteni, portarul Gorcea reușind să blocheze lobul trimis de vârful Craiovei.
Repriza a doua a aparținut ”Șepcilor Roșii” în ceea ce privește numărul creat de ocazii. Mitrea și Nistor au dat primele semnale periculoase la poarta lui Laurențiu Popescu. Goalkeeperul oltenilor a scos de sub bară o minge trimisă de Vătăjelu din fază fixă.
Introdus în locul lui Mitriță, Elvir Koljic putea închide partida chiar în minutele de final, însă atacantul nu a reușit să finalizeze, după ce a fost găsit într-o poziție perfectă în fața porții de coechipierii săi.
Această ratare avea să îi coste pe cei de la Universitatea, întrucât veteranul Dan Nistor avea să restabilească egalitatea în prelungiri cu un șut puternic expediat din marginea careului.
Craiovenii au terminat partida în 10 oameni, după ce Andrei Ivan a primit 2 cartonașe galbene în numai 3 minute și a fost trimis la cabine de arbitrul Iulian Călin.
Oltenii irosesc astfel șansa de a se apropia de liderul FCSB. Trupa lui Papură rămâne pe 3, cu 18 puncte după 10 etape, în vreme ce U Cluj ocupă poziția 11, cu 11 puncte. În următoarea etapă, Universitatea primește vizita lui FC Botoșani, iar ardelenii vin la București pentru duelul cu liderul FCSB.