Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

După gafele lui Horațiu Moldovan, Rapid negociază cu un portar de talie internațională

Costel Demian
Salvatore Sirigu, aproape să semneze cu Rapid
Salvatore Sirigu, aproape să semneze cu RapidProfimedia
Internaționalul român Horațiu Moldovan traversează o perioadă slabă în poarta giuleștenilor, iar clubul pare decis să aducă un portar cu experiență internațională.

Salvatore Sirigu este deja prezent în România, iar duminică a asistat la eșecul Rapidului cu Petrolul. Fostul internațional italian, în vârstă de 36 de ani, este liber de contract după ce i s-a terminat contractul cu Fiorentina. Portarul italian a evoluat doar două partide la Fiorentina, accidentându-se grav la tendonul lui Ahile, în luna martie a acestui an. 

După cum notează și tuttomercatoweb, mutarea lui Sirigu a fost intermediată și de Bogdan Lobonț și Cristiano Bergodi. În prezent, pe lângă Horațiu Moldovan, Rapid mai are în lot portarii Virgil Drăghia (33 de ani), Codruț Sandu (17 ani), Bogdan Ungureanu (16 ani). Aducerea lui Sirigu l-ar putea trece pe linie moartă pe Moldovan, titularul de drept din poarta giuleștenilor în ultimele trei sezoane. 

Statistici Sirigu
Statistici SiriguFlashscore

Sirigu are o carieră impresionantă, evoluând la echipe precum PSG, Sevilla, Palermo, Osasuna, Torino sau Genoa. În plus, el s-a aflat și în lotul cu care Italia a câștigat EURO 2020.