Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

”Eram nefericit!” Prima reacție a lui Jefte Betancor după despărțirea de CFR Cluj

Alex Mihei
Jefte Betancor a înscris 2 goluri în acest sezon pentru CFR Cluj
Jefte Betancor a înscris 2 goluri în acest sezon pentru CFR ClujProfimedia
În această săptămână, formația din Gruia a anunțat întreruperea legăturii cu atacantul spaniol Jefte Betancor (30 de ani).

Ruptura dintre CFR Cluj și Jefte s-a produs după ce antrenorul Andrea Mandorlini l-a schimbat la pauza meciului cu Farul. Nemulțumit de această decizie, vârful a plecat de la stadion, lucru ce l-a deranjat pe tehnicianul italian al formației din Gruia.

În următoarele trei etape, spaniolul nu a mai fost inclus în lotul ardelenilor. La două săptămâni după incidentul din partida cu Farul, feroviarii au anunțat despărțirea de Jefte.

”Eram nefericit!”

În replică, Jefte a declarat pentru ProSport faptul că decizia ruperii contractului cu gruparea din Gruia a venit din partea sa, fiind nemulțumit de puținele minute pe care le prindea pe terenul de joc.

”Eu am decis să încheiem contractul. Am vrut să mă lase să plec, pentru că eram nefericit. E bine pentru ambele părți. Eu nu jucam foarte mult și nu eram fericit. După meciul cu Farul am vorbit și am spus că e imposibil să mai rămân așa, pentru că eram schimbat de fiecare dată.

De la meciul cu Adana, când am și marcat, eu jucasem doar două meciuri ca titular și am fost schimbat de fiecare dată. Am văzut că a spus (n.r. Mandorlini) că am jucat în fiecare meci. Este adevărat dar, jucam câte 20 de minute. Respect deciziile antrenorului, dar am vorbit cu clubul că e mai bine să terminăm contractul pentru că nu jucam cât îmi doream”, a declarat Jefte Betancor pentru sursa citată.

”A fost o greșeală și am fost primul care a recunoscut. Nu am nimic cu Mandorlini”

Fotbalistul a recunoscut că a reacționat greșit în momentul în care a fost scos de pe teren și a discutat ulterior cu antrenorul și cu președintele clubului, cărora le-a prezentat scuzele.

”A fost o greșeală și am fost primul care a recunoscut, când am vorbit cu antrenorul și cu președintele. Le-am spus că e greșeala mea, dar am fost foarte supărat. Am făcut o mare greșeală.

Mi-a spus că nu înțelege și că nu pot face asta echipei. Am spus că știu, dar sunt om și fac greșeli în viață. Mi-am cerut scuze că am plecat, dar i-am spus că nu înțeleg de ce m-a schimbat tot timpul.

Mi-a spus că a decis așa pentru că își dorea mai multă forță în atac. Eu nu am nimic cu el. Îl respect. Este antrenorul și el este șeful. Dar îmi doresc să joc mai mult”, a completat Jefte.

În Superliga, Jefte Betancor a mai evoluat la FC Voluntari și Farul Constanța, fiind golgheterul constănțenilor în sezonul 2021/2022, cu 16 reușite în 35 de apariții.

În actuala stagiune, jucătorul a înscris două goluri și a oferit două pase decisive în 16 apariții în toate competițiile pentru CFR Cluj. Spaniolul a marcat în derby-ul cu U Cluj în Superliga și împotriva turcilor de la Adana Demirspor în preliminariile Conference League.

1 milion de euro este cota de piață a lui Jefte Betancor, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.