Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Eugen Neagoe: ”Dintotdeauna a fost un derby cu Dinamo”

Flashscore
Eugen Neagoe
Eugen NeagoeProfimedia
Dinamo București va primi vizita celor de la Universitatea Craiova în prima etapă a noului sezon, iar antrenorul oaspeților a prefațat duelul programat luni, de la ora 21:30, pe stadionul Arcul de Triumf.

”Dintotdeauna a fost un derby, cum toate jocurile cu Dinamo au avut un grad ridicat de risc, nu doar pe teren, ci și în afara stadionului. A fost o rivalitate mai mare a nostră împotriva celor de la Dinamo, în comparație și cu FCSB. Asta am simțit ca jucător și antrenor.

”Avem entuziasm, suntem pregătiți și ne dorim să avem un an reușit din toate punctele de vedere, iar aici mă refer la obiective. De ani de zile, Universitatea Craiova își dorește să câștige campionatul, sigur nu vom neglija nici Cupa României.

”Am reușit să câștig Cupa de două ori ca jucători, o dată campionatul. Universitatea Craiova a câștigat de două ori eventul în istorie, o dată în 1981 și în 1991 cu generația noastră. Același lucru aș vrea să îl facem și acum, Alex și colegii lui în postura de jucător, iar eu ca antrenor, mi-aș dori din suflet.

Cele mai recente dueluri directe
Cele mai recente dueluri directeFlashscore

”Avem speranțe că ne putem îndeplini obiectivele, nu vreau să folosesc cuvinte mari, nu pot să promit decât că vom face tot ce depinde de noi să devenim mai buni, mai puternici.

”Dacă în campionatul recent încheiat scoatem meciul cu Sepsi când am avut o evoluție modestă, cred că în play-off am fost echipa care a practicat cel mai bun fotbal.

”Sper ca șansa să fie de partea nostră, așa cum ne-a ocolit în această primăvară. Avem speranțe mari, este o partidă dificilă, chiar dacă întâlnim o nou-promovată.

”Dinamo va rămâne Dinamo, este o echipă periculoasă cu jucători care își doresc să câștige, să porți tricoul lui Dinamo este o presiune mare.

”Sunt convins că jucătorii noștri vor fi concentrați la ora jocului, vor intra cu atitudinea corectă. Rezultatele vin și în urma jocului prestat, dar îmi doresc să practicăm un fotbal frumos și să revenim la Craiova cu cele trei puncte, avem potențial”, a spus Eugen Neagoe, la conferința de presă.

Partida de pe stadionul Arcul de Triumf se va disputa cu casa închisă, fanii ”câinilor” anunțând că au fost vândute toate biletele pentru această întâlnire.