FC Argeș, condamnată la retrogradarea în Liga 2. Singura șansă prin care pot prinde barajul
Lucrurile încep să se concretizeze în ceea ce privește echipele din play-out care termină acest sezon pe locurile de baraj, atât pentru prezența în cupele europene, cât și pentru evitarea retrogradării.
Victoria celor de la FC U Craiova îi face lideri în clasament pe elevii lui Nicolo Napoli, cu o singură etapă rămasă de disputat din actuala stagiune. Chițu, cu o dublă reușită în prima repriză (minutele 13 și 31) și Zebic (minutul 58), care a redus din diferență în partea secundă, au fost marcatorii în duelul disputat pe terenul formației din Bănie.
Astfel, lucrurile sunt destul de clare în ceea ce privește meciul de baraj care va trimite una dintre echipele din play-out în preliminariile pentru Conference League. FC U Craiova va disputa meciul de baraj cu FC Voluntari, echipă ce se clasează în acest moment pe locul 3, în contextul în care Ploieștenii, pe loc secund, nu au obținut licența UEFA pentru participare în cupele europene.
Citește și: S-a stabilit meciul de baraj din play-out-ul Superligii pentru prezența în Conference League
De partea cealaltă, argeșenii sunt în continuare pe poziție de retrogradare directă, fiind penultimii în play-out. În ultima etapă, FC Argeș va evolua împotriva Petrolului, iar o victorie i-ar putea aduce pe elevii lui Bogdan Vintilă pe loc de baraj, în locul Chindiei Târgoviște, în cazul în care formația lui Toni Petrea va suferi o înfrângere în ultimul lor meci împotriva celor de la FC Voluntari.
UTA Arad, pe loc de baraj
De asemenea, arădenii conduși de Mircea Rednic sunt într-o situație delicată în acest sfârșit de sezon. După victoria de la CS Mioveni - deja retrogradată - UTA Arad este pe 13, primul loc de baraj pentru menținerea în Superliga. În ultima etapă, arădenii vor avea un meci destul de dificil, jucând chiar cu liderul FC U Craiova.
Cu o victorie, echipa lui Rednic ar avea șanse să scape de zona roșie și să o depășească în clasament pe FC Botoșani, aflată în prezent la 3 lungimi distanță.
Citește și: UTA câștigă la Mioveni și are prima șansă pentru a juca la baraj pentru menținerea în Superliga
Acest lucru este destul de greu de crezut însă, întrucât moldovenii vor juca acasă cu ultima clasată, CS Mioveni, în ultima rundă din acest sezon.