Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

FC Botoşani a transferat un atacant italian format la academia lui Juventus

Agerpres
Francesco Margiotta (echipament albastru) evoluând pentru Chievo
Francesco Margiotta (echipament albastru) evoluând pentru ChievoProfimedia
Echipa de fotbal FC Botoşani a anunțat, joi, pe pagina sa de Facebook, transferul atacantului italian Francesco Margiotta, format la academia clubului Juventus Torino.

Margiotta (30 ani) a sosit la FC Botoşani de la Sestri Levante.

El a mai evoluat în carieră pentru echipe din Italia precum Carrarese Calcio, Unione Venezia, Monza, Real Vicenza, Santacangelo. Şi-a continuat apoi aventura în Elveția unde a evoluat pentru Lausanne-Sport şi FC Lucerna, de unde a plecat la Chievo Verona şi în Australia, la Melbourne Victory. Francesco Margiotta a revenit apoi în Italia unde a făcut parte din loturile echipelor Latina Calcio şi AC Novara.

FC Botoşani i-a mai adus în această iarnă pe mijlocaşul defensiv Ioan Filip, pe mijlocaşul ofensiv Lorand Fulop şi pe fundaşul central Andrei Miron, toți de la Universitatea Cluj, pe fundaşul Daniel Celea (Nea Salamina), pe mijlocaşul Zoran Mitrov (Petrolul Ploieşti), pe mijlocaşul Adrian Răuțu (Bucovina Rădăuți), pe atacanții argentinieni Juan Cruz Kaprof (Sarmiento Junin) şi Enzo Lopez (Deportivo Cuenca), precum şi pe atacantul german Reagy Ofosu (UTA).