Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

FC Hermannstadt l-a transferat pe Raul Opruț la echipa belgiană KV Kortrijk

Agerpres
Raul Opruț, noul jucător al lui KV Kortrijk
Raul Opruț, noul jucător al lui KV KortrijkProfimedia
Echipa de fotbal FC Hermannstadt a anunțat, joi, transferul fundașului Raul Opruț la formația KV Kortrijk, din primă ligă din Belgia.

”A venit la noi ca un copil (ușor) rebel, pleacă acum ca un bărbat trecut prin viață! În patru sezoane la #FCH, Raul Opruț a devenit un atlet desăvârșit, un sportiv și un profesionist adevărat! Raul al nostru este pregătit acum să reușească în fotbalul mare!

Şi o va face la KV Kortrijk, în Belgia, acolo unde a fost dorit și transferat. Îți spunem ”la revedere”, Raul! Ai fost, ești și vei rămâne unul dintre noi!”, au transmis reprezentanții grupării sibiene pe pagina oficială de Facebook.

În vârstă de 25 de ani, Raul Opruț a ajuns liber de contract la formația sibiană în urmă cu patru ani, de la gruparea italiană Genoa.

Fundașul stânga cu două prezențe la echipa națională a României a mai fost legitimat în trecut la formațiile italiene Chievo și Albissola.