FC U Craiova acuză CSK 1948 Sofia de amatorism și neseriozitate
Amicalul trebuia să se desfășoare vineri, 12 ianuarie, în Bulgaria. Cu mai puțin de 48 de ore înainte de startul meciului, bulgarii au dat înapoi.
"Din păcate, partea bulgară a anulat disputarea meciului programat pentru vineri, la Montana, în Bulgaria", a anunțat clubul oltean.
FC U Craiova a precizat că exista un contract pentru acest amical, însă clubul bulgar a invocat motive puerile.
"Deși există un contract ferm pentru disputarea acestui meci, partea bulgară a anunțat clubul nostru că nu mai poate disputa acest meci, motivele invocate fiind extrem de puerile. Este al doilea club care dă dovadă de neseriozitate și amatorism în relația cu clubul nostru", se arată în comunicatul FC U Craiova.
Amical cu Poli Iași
Oltenii s-au mișcat rapid și au anunțat un alt meci amical, contra Poli Iași. Partida urmează să se dispute duminică, 14 ianuarie, de la ora 12:00. Cele două cluburi au decis ca meciul de verificare să se dispute la București.
FC U Craiova 1948 are parte de un debut de foc în noul an. În prima partidă oficială din acest an se va deplasa în Giulești pentru meciul cu Rapid, iar apoi va juca pe terenul campioanei Farul Constanța. Prima partidă oficială pe teren propriu va avea loc la începutul lunii februarie, contra Dinamo București.