Florinel Coman: "A fost un meci echilibrat, Dinamo a jucat bine"
"A fost un meci greu, în care ambele echipe nu şi-au dorit să piardă, a fost un derby. Dar cred eu că în această seară dăruirea şi calitatea au făcut diferența. Golul a fost o lovitură liberă, o execuție foarte frumoasă, mă bucur că am reuşit să marchez. Exersez şi e normal să reuşesc. Ne aşteptam ca Dinamo să facă un joc defensiv, cu echipele mai mici întotdeauna trebuie să facem un joc pozițional, să încercăm să ne creăm ocazii de gol. A fost un meci echilibrat, cei de la Dinamo au jucat bine şi până la urmă e important este că am reuşit să câştigăm", a spus Coman la DigiSport.
El a afirmat că s-a întors motivat la FCSB după calificarea la EURO 2024 alături de echipa națională.
"Am venit motivat la club. Trec printr-o perioadă bună. Am spus că nu trebuie să pierdem meciul, indiferent cu cine jucăm, pentru că aşa este în fotbalul, nu toate lucrurile sunt frumoase şi uneori mai şi suferim", a mai spus Coman.
FCSB a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Națională, într-un meci considerat în deplasare, în etapa a 17-a a Superligii de fotbal.
Dinamo a ajuns la 11 etape consecutive fără victorie, trei egaluri şi opt eşecuri. Dinamo are cel mai slab atac din prima ligă, cu doar 9 goluri marcate.