Florinel Coman, atitudine de lider: ”Îmi ajut foarte mult echipa, nu sunt egoist”
Autor al unei ”duble”, Florinel Coman a admis la finalul partidei că partida a fost una extrem de grea.
”Ne gândeam că ne așteaptă un meci greu, era clar că vor veni cu o dăruire în plus, cu altă viteză de joc, pentru că joacă împotriva echipei de pe primul loc.
”Am crezut că totul va fi cum ne doream după golul de 1-0, dar nu a fost așa. A venit eliminarea, asta este, ne pare rău pentru Nana (n.r Antwi), l-am încurajat la pauză, a început să plângă. Important este că-și dorește.
”Dacă Botoșaniul joacă așa în fiecare meci, câștigă lejer play-out-ul.
CITEȘTE ȘI: Trei eliminări și cinci goluri. FCSB învinge cu emoții ”lanterna roșie” dar își pierde căpitanul
”Îmi ajut foarte mult echipa, nu sunt egoist, chiar dacă se mai spune lucrul ăsta. Mă bucur pentru echipă, pentru mine.
”Nu intrăm relaxați, dar ne bucură că suntem la 10 puncte. Ne-a bucurat eșecul Rapidului.
”Nu mă interesează de excludere (n.r - doi jucători rapidiști au fost excluși din lot), nu e problema mea, m-am bucurat doar de rezultat”, a declarat Florinel Coman.
Cu acest succes, FCSB se desprinde la zece puncte în fruntea Ligii 1 (58p), în timp ce Botoșaniul rămâne pe ultima poziție cu 20 de puncte.