Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Foştii mari dinamovişti Gheorghe Mulțescu şi Valentin Samungi, omagiați pe stadionul din Ştefan cel Mare

Agerpres
Gheorghe Mulțescu și Valentin Samungi
Gheorghe Mulțescu și Valentin SamungiFacebook / CS Dinamo Bucuresti
Foştii mari sportivi dinamovişti Gheorghe Mulțescu şi Valentin Samungi, decedați duminică, au fost omagiați luni la stadionul Dinamo, unde cunoscuții au depus coroane şi au aprins lumânări.

Trupurile neînsuflețite ale fostului fotbalist Gheorghe Mulțescu şi fostului handbalist Valentin Samungi au fost depuse la Muzeul Dinamo din incinta parcului sportiv din Şoseaua Ştefan cel Mare.

”Mulțescu... şi după moarte”

Printre cei sosiți să aducă un ultim omagiu fostelor glorii dinamoviste s-au aflat Ionel Dănciulescu, Florin Bratu, Iulian Mihăescu, Marin Dragnea, Costel Orac, Dumitru Moraru, Ionel Augustin, dar şi jucătorul Alexandru Băluță de la FCSB, împreună cu tatăl său, ambii antrenați de Gheorghe Mulțescu.

Membrii galeriei Dinamo, care îşi anunțaseră prezența pentru luni seara, au afişat mai multe bannere la intrarea în stadion, dar şi pe gardurile care înconjoară terenul de joc. ”Mulțescu... şi după moarte”, ”Atunci când este greu toată lumea dispare, Gigi Mulțescu ai fost a noastră salvare!” şi ”Pleacă un alt artist din fotbalul pe care l-am iubit, drum bun, Nea Gigi, câine desăvârşit”, au fost mesajele transmise de suporterii dinamovişti.

”Mi-a fost prieten, coleg şi în primul rând un mare fotbalist. A făcut parte din echipa cea mare din 1984 şi a avut o mare contribuție la calificarea noastră, dar din păcate a murit la o vârstă destul de tânără. Este al patrulea jucător din echipa noastră din 1984 care se duce. E mare păcat că a plecat dintre noi după o suferință pe care doar familia o ştie cu adevărat. Era un om extraordinar, un coleg extraordinar. SMURD-ul i s-a spus după ce a salvat mai multe echipe de la retrogradare.

El şi-a făcut datoria, deşi unii conducători, nu vreau să dau nume, şi-au bătut joc. Dar să nu uităm că noi am reprezentat Clubul Sportiv Dinamo, nu echipa care este acum în Liga I, noi am jucat pentru CS Dinamo. Din păcate asta este atenția pe care i-o acordă acum clubul. Am înțeles că domnul Badea (n.r.- fostul acționar Nicolae Badea) s-a ocupat de înmormântare, a plătit locul de veci la cimitirul Reînvierea. Cred că o să joace un tenis de piciorul cu ”Mopsul”, cu Florea Dumitrache, că sunt aproape unul de altul. La vremea aceea erau jucători extraordinari. Din păcate la echipa națională a jucat foarte puțin, pentru că pe postul lui jucau Dobrin, Balaci şi Puiu Iordănescu, şi el în perioada aceea juca la Petroşani”, a afirmat fostul portar Dumitru Moraru.

Bratu: ”Am învățat multe lucruri de la el”

Fostul atacant Florin Bratu l-a avut antrenor pe Mulțescu la Dinamo şi acum colaborează cu fiul acestuia Cătălin Mulțescu, la Academia de Fotbal Dinamo.

”Eu mă bucur că l-am avut antrenor la Dinamo, am învățat multe lucruri de la el şi dacă ar fi să fac un top cinci al antrenorilor, cu siguranță s-ar afla printre ei. Mi-a plăcut foarte mult Nea Gigi, acum fiul său, Cătălin Mulțescu, face parte din stafful meu, aşa că emoțional sunt legat de familia Mulțescu. Condoleanțe tuturor, să fie tari, îmi este foarte greu să vorbesc.

Era un antrenor care simțea foarte bine fotbalistul înainte de a-l vedea pe teren, ştia care erau calitățile lui şi momentul în care făcea alegerile pentru primul ”unsprezece” era foarte inspirat. De aceea la echipele la care s-a dus a făcut treabă rapid, pentru că avea un simț foarte ridicat al fotbalistului. Cu siguranță va rămâne în inimile noastre”, a declarat Bratu.

La stadionul Dinamo a fost prezent şi fostul acționar Cristian Borcea, care a spus despre Mulțescu că avea o inteligență rară şi că a fost toată viața ataşat de echipa ”alb-roşie”.

”Vreau să transmit condoleanțe familiei. Nea Gigi Mulțescu a fost un mare jucător şi un mare antrenor. Şi a reprezentat enorm pentru toată suflarea dinamovistă, atât ca jucător, cât şi ca antrenor. Am lucrat împreună de multe ori.

Avea o inteligență rară, a fost un om ataşat de Dinamo toată viața. Avea o inteligență nativă pe care a avut-o şi în teren ca jucător şi ca antrenor”, a spus Borcea.

Fostul fotbalist şi antrenor Gheorghe Mulțescu a încetat din viață, duminică, la vârsta de 72 de ani.

Mulțescu, care a evoluat ca mijlocaş, şi-a început cariera la Steaua, după care a jucat la Jiul Petroşani, Dinamo Bucureşti, iar în finalul carierei a trecut pe la Autobuzul Bucureşti, UTA Arad, Rapid Bucureşti şi Poiana Câmpina, la care a fost antrenor-jucător.

A pregătit în cariera sa echipe ca Dinamo, Dacia Unirea Brăila, Samsunspor, Kayseri Erciyesspor, Adanaspor, Ankaragucu, Sportul Studențesc, Astra Ploieşti, Gaziantepspor, Politehnica Timişoara, Petrolul Ploieşti, Jiul Petroşani, FC Braşov, FC Vaslui, Kahramanmaraşspor, Universitatea Cluj, Progresul Bucureşti, Ceahlăul Piatra Neamț, Al Taawon, Delta Tulcea, Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaş, Al Ettifaq, FC Voluntari, Universitatea Craiova.

A câştigat trei titluri de campion al României cu Dinamo şi trei Cupe ale României, una cu Jiul Petroşani şi două cu Dinamo, toate ca jucător.

Gigi Mulțescu a îmbrăcat de 15 ori tricoul echipei naționale a României, în perioada 1974-1983, precizează FRF.

Fostul mare handbalist Valentin Samungi a încetat din viață la vârsta de 82 de ani

Fostul mare handbalist Valentin Samungi a încetat din viață la vârsta de 82 de ani, a anunțat, duminică, Federația Română de Handbal pe site-ul său oficial.

Samungi a început să joace handbal în 1958 la CSŞ Bucureşti, ca portar, sub îndrumarea lui Eugen Trofin. În 1961 a debutat în echipa națională unde a evoluat până în 1973, fiind titular in 113 meciuri internaționale, ca pivot. A marcat 134 de goluri, contribuind la cucerirea titlului mondial în 1970 la Paris şi obținând medalia de bronz la Mondialul din 1967 şi la Jocurile Olimpice de vară din 1972.

A jucat la Dinamo din 1966 până în 1977, cu un singur mare regret: nu a cucerit niciun titlu național. Şi-a împlinit însă acest vis ca antrenor, tot la Dinamo, în 1986, din postura de secund al lui Ghiță Licu.

Samungi a fost antrenor al lotului național de juniori (1977-1985), iar apoi la seniori (1989-1991) cu care a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial din 1990.

În 1991 a fost numit consilier în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, iar în 1995 a fost detaşat ca preşedinte al Federației Române de Handbal, funcție pe care a deținut-o până în 1996. Ulterior a fost numit vicepreşedinte al CS Dinamo Bucureşti, iar între 1999 şi 2000 a fost secretar general al FRH.