Gâlcă va fi pe banca Craiovei la duelul cu FCSB: ”Îl asigurăm de tot sprijinul nostru”
El i-ar fi oferit doar 150 de mii de euro lui Gâlcă, dar acesta ar fi refuzat oferta, astfel că va continua cel puțin pentru moment la formația din Bănie.
Mihai Rotaru susține, însă, că nici nu s-a pus problema demiterii și că clubul îl susține necondiționat.
”Sâmbătă la prânz ne-am văzut cu antrenorul echipei. Cu o zi înainte, am fost mandatat, în unanimitate, de către Consiliul de Administraţie al clubului să-l sprijinim pe Costel Gâlcă, să-l asigurăm pe el şi întregul staff al său de tot suportul nostru şi să găsim, împreună, soluţii pentru redresarea situaţiei, dupa ultimele rezultate.
”Ne-am văzut doar sâmbătă, la ora 11:00, pentru prima dată după eşecul din Cupa României. Am rămas fidel principiului meu, să nu avem întâlniri sau să luăm decizii la cald. Costel şi-a asumat eşecul din Cupa României şi este convins, ca şi noi, că echipa va creşte de la meci la meci.
”Ne-au lipsit şi ne lipsesc în continuare jucători importanţi, nu am avut omogenitate de la un meci la altul din cauza problemelor medicale şi asta ne-a dăunat nu doar ca joc, ci şi ca rezultate.
”100%, nu se pune problema de demitere! Ne-am luat un angajament cu toţii şi trebuie să punem umărul să depăşim acest moment!
”La urma urmei, cu o victorie a noastră cu FCSB avem şanse să urcăm înapoi pe locul 2! Tot noi, în această formulă, am ajuns acolo! Bineînţeles că ne dorim mai mult, că această criză există, o conştientizăm şi este evident că ne doream şi puteam avea mai multe puncte, dar suntem la mâna noastră şi numai noi putem să redresăm situaţia”, a declarat Mihai Rotaru, potrivit fanatik.ro.