Gheorghe Hagi: "Trebuie să fim foarte pragmatici, cu dorința de a fi cel mai bun"
"Începe returul și trebuie să fim foarte pragmatici, bineînțeles cu multă ambiție, cu multă dorință de a încerca să fim cei mai buni. Jucăm în deplasare cu un adversar care joacă foarte, foarte bine. O echipă care joacă un fotbal foarte bun, combinativ, o echipă pe care dacă o lași să joace îți creează foarte multe probleme. Trebuie să ne impunem, să ne facem jocul nostru, să jucăm foarte bine defensiv, dar să știm să și atacăm, și atunci când nu avem mingea să îi lăsăm adversarului cât mai puțin spațiu. Sperăm să luăm cele trei puncte, pentru că sunt foarte importante. Nimic nu e ușor, adversarul e foarte valoros, dar ne dorim să prindem o zi foarte bună și să ne întoarcem acasă cu un rezultat foarte bun pentru noi. Cu Sepsi am avut meciuri întotdeauna foarte grele, e o echipă construită bine. Au un antrenor care cunoaște foarte bine campionatul românesc", a declarat Hagi, într-o conferință de presă.
Tehnicianul consideră că Sepsi OSK are un lot numeros și valoros și va putea face față oboselii, după partida cu CFR Cluj, de miercuri, din semifinala Cupei României, câștigată cu 3-0.
"Sepsi are un lot foarte bun, destul de numeros, are pe fiecare compartiment jucători foarte buni. De asta au ajuns în play-off. E o echipă care a demonstrat că este foarte puternică, mai ales acasă. Trebuie să fim pregătiți. Sunt trei puncte importante pentru visul nostru de a câștiga campionatul, pentru că nu există altul. E o altă provocare în fața noastră. Toată lumea recunoaște meritele noastre, deși se vorbește foarte puțin despre noi", a mai spus Hagi.
Farul Constanța va întâlni formația Sepsi OSK, sâmbătă, de la ora 21:45, la Sfântu Gheorghe, într-o partidă din cadrul etapei a 6-a a play-off-ului Superligii.