Grevă la UTA: Jucătorii au refuzat să se antreneze înainte de meciul cu Univ. Craiova
Jucătorii arădeni au refuzat să se antreneze în cursul zilei de luni.
Decizia a fost luată la unison, iar căpitanul Florin Iacob a anunțat conducerea clubului. Motivul pentru care s-a ajuns la acestă situație este neplata salariilor. Jucătorii arădeni au restanțe salariale, în contextul în care la stadionul din Arad sunt efectuate lucrări de înlocuire a gazonului. Aceste lucrări au provocat o pagubă serioasă în bugetul echipei, care a fost nevoită să dispute meciurile de pe teren propriu în deplasare, alegând să joace la Oradea și Sibiu.
UTA urmează să se deplaseze la Cluj-Napoca, acolo unde va juca în următoarea partidă contra celor de la Universitatea Craiova. Meciul se va desfășura miercuri, de la ora 17:30, pe Cluj Arena.
UTA are 23 de puncte și este pe locul 14, doar Dinamo și Botoșani fiind sub arădeni.