Hagi va menaja opt fotbaliști în duelul cu Poli Iași din etapa a treia a SuperLigii
“E un meci de campionat acasă. Trebuie să fim pragmatici şi să ne vedem singurul obiectiv pe care îl avem în acest meci, anume să luăm toate cele trei puncte. E o echipă care vine dintr-un oraş mare, de tradiţie.
”E o echipă care a venit în prima ligă. În cele două etape a jucat de la egal la egal atât cu CFR -ul, cât şi cu Hermannstadt. E o echipă care nu refuză jocul, o echipă care îi place să iasă la joc, cu un antrenor foarte bun, care are experienţă foarte mare, le dă acel spirit pe care îl are şi el. Trebuie să fim pregătiţi din toate punctele de vedere. Probabil va fi un meci foarte intens”, a afirmat Gheorghe Hagi.
El a anunţat că opt jucători vor fi menajaţi pentru această partidă, însă nu a precizat despre ce fotbaliști este vorba. În plus, vor lipsi și Borgnino şi Gustavo, care sunt accidentaţi.
Până la finalul verii, Hagi a anunțat că va reduce numărul de jucători din lot, urmând ca în următoarea lună să stabilească cine va rămâne la Ovidiu alături de el.
“Avem lotul de 30 şi ceva de jucători, încercăm să-i folosim. Cel puţin aşa va fi toată vara, până ajungem în septembrie şi după aceea vom vedea ce decizii vom lua, cine va rămâne cu noi, pentru că nu vom rămâne 30 şi ceva de jucători”, a declarat antrenorul Farului.
Meciul dintre Farul Constanţa şi Poli Iaşi este programat duminică, de la ora 18.30, pe stadionul din Ovidiu.