La scurt timp după despărțirea de Gaziantep, Marius Șumudică a primit o ofertă din Superliga
La nici o zi după rezilierea contractului, Marius Șumudică a fost contactat de o echipă din Superliga României.
”Nici nu am închis bine cu Gaziantep, nici nu apăruse pe site-urile voastre, și deja primisem o ofertă de la o echipă din România, dar nu o iau în calcul deocamdată.
Îmi doresc liniște, să mă recuperez din punct de vedere mental, în două-trei luni”, a declarat Marius Șumudică, potrivit Digisport.
Marius Șumudică, antrenorul cu o reputație solidă în fotbalul românesc, a fost în centrul atenției înainte de a prelua conducerea echipei Gaziantep în luna septembrie. În acea perioadă, mai multe cluburi din România, printre care Universitatea Craiova, Petrolul și "U" Cluj, și-au manifestat interesul pentru serviciile sale ca antrenor.
Gaziantep i-a găsit înlocuitor lui Șumudică
După despărțirea de Marius Șumudică, oficialii clubului Gaziantep au acționat prompt pentru a găsi un înlocuitor și au luat legătura cu un fost antrenor al celor de la Beșiktaș, Riza Calimbay, care era liber de contract din decembrie 2023. Cu toate acestea, în ciuda interesului manifestat din partea clubului Gaziantep, tehnicianul turc a decis să refuze oferta primită.
Refuzul lui Riza Calimbay marchează o nouă provocare pentru conducerea clubului Gaziantep în căutarea unui nou antrenor care să-l înlocuiască pe Marius Șumudică.
"Am primit o ofertă de la Gaziantep. M-am întâlnit cu președintele și le-am mulțumit. Nu am putut accepta oferta pentru că aveam niște probleme personale”, a declarat Calimbay.