Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Liderul galeriei Rapid şi alți doi ultraşi, arestați preventiv

Agerpres
Materialele pirotehnice erau ascunse într-un spațiu din grupul sanitar
Materialele pirotehnice erau ascunse într-un spațiu din grupul sanitarProfimedia
Liderul galeriei Rapid, Liviu Ungurean, zis "Bocciu", a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, alături de alți doi ultraşi, într-un dosar privind folosirea ilegală de materiale pirotehnice pe stadioane în timpul desfăşurării meciurilor de fotbal.

Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor de la Parchetul Capitalei, după ce în locuința membrilor galeriei Rapid implicați în acest caz au fost găsite arme letale.

Alți 12 ultraşi, reținuți joi, au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetați pentru săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, nerespectarea regimului armelor şi al munițiilor şi distrugere.

În dosar este cercetat în libertate şi preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, acesta fiind audiat joi, timp de mai multe ore.

"În fapt, s-a reținut că în cursul anului 2023 pe raza municipiului Bucureşti s-a constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat mai multe persoane şi care avea drept scop introducerea şi folosirea materialelor pirotehnice în incinta stadioanelor de fotbal, în timpul desfăşurării meciurilor, tulburarea ordinii şi liniştii publice prin violențe asupra bunurilor şi distrugerea suprafeței de joc prin folosirea de materialele pirotehnice, producându-se degradarea gazonului prin explozia materialelor pirotehnice, punând în pericol integritatea fizică a altor persoane (copii de mingi, stewarzi, jucători de fotbal, pompieri, reporteri)", au precizat anchetatorii.

Procurorii au găsit materiale pirotehnice, arme de foc letale şi arme albe la locuințele membrilor galeriei Rapidului, în urma perchezițiilor efectuate joi în 19 locații din Bucureşti şi județele Ilfov, Prahova şi Iaşi.

Potrivit datelor din anchetă, pe 29 octombrie 2023, jandarmii au efectuat un control în zona Peluza nord a Stadionului Giuleşti, secțiunea 119 - 120, unde au găsit într-un grup sanitar destinat bărbaților patru saci ce conțineau 371 de articole pirotehnice - petarde, fumigene, torțe, combinezoane de culoare neagră şi măşti din plastic.

Materialele pirotehnice erau ascunse într-un spațiu din grupul sanitar, mascat de o uşă în peretele acoperit cu faianță.