Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Liviu Ciobotariu a fost prezentat oficial la Botoșani: ”Lotul nu l-am făcut eu, dar nu e o scuză”

Liviu Ciobotariu a fost prezentat oficial la Botoșani
Liviu Ciobotariu a fost prezentat oficial la BotoșaniFC Botoșani Facebook
Liviu Ciobotariu (53 de ani) a fost prezentat oficial la FC Botoșani, după ce Bogdan Andone (49 de ani) și-a reziliat contractul cu gruparea moldoveană. Ciobotariu este la al doilea mandat pe banca formației patronate de Valeriu Iftime, pregătind formația botoșăneană și în perioada noiembrie 2018 - iunie 2019.

"Îmi face o deosebită plăcere să fiu la Botoșani, într-un mediu în care am mai lucrat acum 6 ani. Am avut o colaborare perfectă aici. Am acceptat această ofertă pentru că îmi doresc foarte mult ca FC Botoșani să revină la ceea ce a fost înainte. De câte ori veneam ca adversar la Botoșani, era foarte greu pentru echipa mea să câștige. De fiecare dată, lucrurile se complicau pentru că era un fotbal foarte bun la Botoșani.

”Același lucru îmi doresc să fie și în momentul de față. Nu va fi simplu, sunt multe lucruri de pus la punct, preiau o echipă din mers, dar mi-am asumat aceste lucru. Pregătirea nu am făcut-o eu, lotul nu l-am făcut eu, însă nu e o scuză pentru mine. Am ales asta. Cred că am experiența necesară pentru a regla aceste aspecte.

”Pentru mine, Botoșani a rămas tot timpul în inima mea de când am plecat. Anul trecut am avut emoții, dar m-am bucurat că s-a salvat de la retrogradare. Pentru acest lucru trebuie felicitați jucătorii și staff-ul dinaintea mea. Voi încerca să fac echipa să practice un joc bun. Avem nevoie de rezultate, e un început de campionat și va trebui să obținem puncte", a spus Liviu Ciobotariu, în cadrul unei conferințe de presă.

Primul meci al lui Liviu Ciobotariu în cel de-al doilea mandat la FC Botoșani va fi împotriva Farului Constanța, duminică, 28 iulie, de la ora 19:00.