Marius Lăcătuș și-a ales favorita la titlu în Superliga: ”Totul depinde doar de ei”
”Eu am spus de la începutul sezonului, pentru Farul și pentru Hagi, m-aș bucura să câștige ei campionatul. Totul depinde acum doar de ei. Acum sunt la trei puncte de FCSB și două de CFR Cluj, totul depinde doar de ei. Dar se joacă”, a afirmat Lăcătuș la Gala Trofeelor Alexandrion.
În ceea ce privește echipa națională de fotbal a României, Lăcătuș a afirmat că speră la rezultate pozitive și la meciurile din iunie din preliminariile Campionatului European, cu reprezentativele Kosovo și Elveției.
”E o mare plăcere să mă întâlnesc cu foștii colegi, să depănăm amintiri frumoase, pe care, spre bucuria noastră, le avem. Sunt amintiri frumoase, dar mai sunt și acum câteva, David Popovici, Sorana Cîrstea, mai sunt câțiva sportivi, care scot capul și care ne fac să fim mândri. La fotbal mai avem un pic de așteptat. Sperăm să ajungem și noi la Campionatul European. Să sperăm că rezultatele vor pozitive la meciurile din iunie. Eu cred că suntem pe drumul cel bun după ce am obținut șase puncte în primele două meciuri”, a mai spus fostul atacant.
Marius Lăcătuș a participat joi, alături de alți foști sportivi, la Gala Trofeelor Alexandrion. În cadrul evenimentului au fost premiați tinerii sportivi Sabina Petrache (lupte), Jennifer-Ştefania Dossey (atletism), Mirela Cojocaru (judo), Radu Nițu (scrimă), Luca Pojar (natație), lotul echipei naționale feminine de polo pe apă, reprezentat de Teodora Pisaroschi, Miruna Lehaci (șah), Florin Ioniță (box) și Anastasia Stancu (gimnastică).
Premiul special a fost oferit Kassandrei Rotariu, fiica fostului internațional Iosif Rotariu.