Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Marius Ștefănescu, după ce a fost acuzat că a luat galben intenționat: "Imaginea mea are de suferit"

Costel Demian
Marius Ștefănescu
Marius ȘtefănescuProfimedia
Marius Ștefănescu a făcut primele declarații după ce a fost acuzat de conducerea Rapidului că a luat cartonaș galben intenționat, pentru a lipsi la meciul contra celor de la FCSB.

FCSB și Sepsi OSK s-au întâlnit în prima etapă din play-off, roș-albaștrii câștigând cu 2-1. Marele absent al oaspeților a fost Marius Ștefănescu, care a primit cartonaș galben în ultimul meci al sezonului regular și a fost suspendat. 

Jucătorul lui Sepsi a fost acuzat de patronul Rapidului că ar fi luat intenționat cartonaș galben în ultimele minute ale meciului cu Petrolul, astfel încât să absenteze la derby-ul cu FCSB. 

În urma acestor acuzații, Ștefănescu a făcut o serie de declarații. 

"Nu am vrut să răspund deloc la aceste acuzaţii, dar am văzut în aceste zile că s-a vorbit foarte mult despre acest subiect, s-a exagerat mult, iar acum am vrut doar să menţionez că nu sunt nişte lucruri adevărate.

Toată lumea mă cunoaşte, toţi îmi cunosc caracterul, eu nu am vrut să iau acel galben pentru a nu juca în meciul cu FCSB. Nici măcar nu ştiam atunci că vom juca primul meci cu FCSB, pentru că ultimele două locuri din play-off s-au decis în ultimul moment.

Puteam juca împotriva Rapidului sau împotriva CFR-ului. Au fost nişte acuzaţii care nu şi-au avut rostul, dar am decis să nu le răspund. Doar acum îmi spun punctul de vedere, atât.

În timpul meciului, după ce ne-au egalat, mai mulţi jucători de la Petrolul mi-au făcut semne să tac. Apoi, când am marcat, m-am bucurat foarte tare şi am făcut şi eu, la rândul meu, un gest nesportiv.

Le-am făcut semn să tacă, iar arbitrul m-a văzut şi mi-a acordat acel cartonaş galben. Chiar nu mă gândam că acel cartonaş va naşte atâtea acuzaţii la adresa mea", a declarat Marius Ştefănescu.

"Am auzit destule zilele acestea. Lucrurile se pot confirma, doctorul poate să arate mesajele pe care i le-am dat, să îmi aducă pastile acasă. Am fost răcit, am avut febră, am stat 4-5 zile acasă. Am fost trist că nu am jucat primul meci din play-off. Este fotbal și asta e viața, mai iei un galben. S-a făcut prea mult tam tam de la un galben. Nici roșu dacă luam nu se discuta atât. Și imaginea mea are de suferit, și imaginea clubului.

Dar mai ales eu, e clar că pe viitor echipele își vor pune semnul de întrebare când vor vrea să mă transfere: «Băiatul ăsta ce face, trântește meciuri?». Nu e cazul de așa ceva. E clar că imaginea mea a fost pătată.

Chiar nu își aveau rostul aceste acuzații. Eu am contract încă doi ani și jumătate, nu se pune problema să plec, nu știu de unde a apărut informația că am semnat cu altcineva", a mai declarat Marius Ștefănescu.

Marius Ștefănescu a evoluat în 27 de partide în acest sezon și a înscris 11 goluri. Atacantul, în vârstă de 25 de ani, este evaluat de Flashscore la 1,4 milioane euro.