Mircea Lucescu: ”Steaua şi FCSB trebuie să lase divergențele, să facă o echipă puternică”
”Cum crede cineva că un raport de aproape 50 de ani între jucătorii şi antrenori de la Dinamo şi Steaua dispare aşa dintr-o dată? Steaua este un brand şi o istorie a țării. Nu poți să o desființezi de la o zi la alta, aici este un palmares, aici sunt toți cei care au muncit, care au contribuit la creşterea numelui de Steaua.
Ei trebuie doar să înțeleagă că trebuie să lase deoparte ambițiile şi divergențele şi să facă o echipă puternică, Steaua să se întoarcă în Ghencea”, a declarat Lucescu.
El a spus totodată că îi este greu să spună FCSB şi nu Steaua, în ciuda deciziilor judecătoreşti, întrucât ține cont de tradiționala rivalitate cu echipa la care el a activat, Dinamo.
”Eu spun Steaua, îmi este şi greu să spun FCSB. Ce sunt? Fotbal Club Steaua Bucureşti? Uite, nu mai spun Bucureşti şi spun Steaua. Nu mă interesează decizia instanței, asta este pentru voi, eu sunt o persoană particulară, eu respect şi echipa asta Steaua foarte mult şi pe FCSB, dar cred că fac o mare greşeală. La vârsta mea pot să spun acest lucru, că fac o mare greşeală rupând o tradiție care a dat atâta satisfacție suporterilor Stelei.
Eu pot spune şi altfel, pentru că vin de la Dinamo, dar eu spun care este interesul fotbalului. Ăla este un palmares care s-a câştigat cu trudă de generații întregi de jucători, nu poți dintr-o dată să spui că ei nu au contribuit cu nimic. Tactica asta a pumnului în gură nu este în regulă”, a adăugat Lucescu.
În ultima perioadă au apărut informații conform cărora CSA Steaua ar pregăti acțiuni în instanță împotriva mai multor persoane publice care folosesc fără drept denumirea Steaua atunci când se referă la FCSB, printre care şi selecționerul Mircea Lucescu.