Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Mircea Rednic a vrut să scoată echipa de pe teren! Duel încins între FC Argeș și UTA Arad

Alex Mihei
UTA Arad și FC Argeș au terminat la egalitate, 2-2
UTA Arad și FC Argeș au terminat la egalitate, 2-2Facebook.com / UTA Arad
FC Argeș și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 2-2, în cadrul rundei cu numărul 7 din faza de play-out a Superligii. Finalul de meci a fost unul extrem de tensionat, Mircea Rednic fiind la un pas de a scoate echipa de pe teren.

FC Argeş - UTA Arad 2-2

Mircea Rednic a fost aproape să obțină cel de-al doilea succes consecutiv în play-out cu UTA Arad, care se află în continuare pe loc de baraj, ocupând locul 13, cu 22 de puncte. Arădenii sunt la 5 lungimi de U Cluj, prima echipă care se salvează în acest moment.

Clasament play-out Superliga
Clasament play-out SuperligaFlashscore

De partea cealaltă, FC Argeș este penultima în clasament, cu 21 de puncte. Lupta pentru evitarea retrogradării se joacă astfel până în ultima etapă. Mai sunt două runde din actuala campanie.

Arădenii au început bine partida pe terenul argeșenilor. La mijlocul primei reprize, Postolachi a deschis scorul din pasa lui Keșeru. Roger și Anton au ratat apoi șansa de a majora avantajul oaspeților.

Finalul primei părți a fost unul intens. FC Argeș a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, însă Calcan nu a reușit să transforme de la punctul cu var, mingea trimisă de jucătorul gazdelor fiind parată de portarul Iacob.

Cum ocaziile se răzbună în fotbal, UTA avea să intre la cabine cu un avantaj de 2 goluri, după ce Keșeru a înscris cu o execuție frumoasă din marginea careului.

Notele acordate de Flashscore
Notele acordate de FlashscoreFlashscore

În partea secundă, ritmul bun de joc a continuat, ambele ocazii continuând să își creeze ocazii. Biai pentru Argeș și Postolachi pentru UTA au irosit noi șanse de a înscrie. 

Introdus de Mircea Rednic în minutul 64, Otele a ratat alte două mari ocazii pentru arădeni, care au tremurat serios în finalul partidei, după ce FC Argeș a beneficiat de o nouă lovitură de la 11 metri. 

De data aceasta, Garita și-a asumat răspunderea și a transformat cu succes din penalty.

Mircea Rednic a vrut să scoată echipa de pe teren

Gazdele au continuat să atace până în minutele de final, când o nouă fază controversată s-a produs în careul arădenilor. Căpitanul Turda cade în careu după un duel aerian cu Hoxhallari, iar jocul continuă minute bune. La încheierea fazei de atac a argeșenilor, centralul Adrian Cojocaru este chemat să revadă imaginile în camera VAR. După câteva minute, ”diagnosticul” dat de arbitru este unul sumbru pentru arădeni din nou penalty pentru FC Argeș!

Partida s-a prelungit cu nu mai puțin de 15 minute de prelungire, după ce Mircea Rednic a avut o criză de nervi și a vrut să scoată echipa de pe teren, cerând explicații arbitrilor pentru decizie.

În cele din urmă, Garita a punctat din nou, realizând dubla și salvând un punct important pentru FC Argeș.