Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Mircea Rednic, după ce atacantul său a gesticulat nervos către banca tehnică: ”Cred că mi-a transmis sănătate”

Costel Demian
Mircea Rednic
Mircea RednicAgerpres
UTA Arad a câștigat trei puncte importante în deplasare la FC Voluntari, iar la finalul partidei Mircea Rednic s-a declarat mulțumit.

Autorul singurului gol, Andrej Fabry, a fost introdus pe teren cu doar șapte minute înainte de a tranșa soarta partidei. După ce a înscris, slovacul a fost surprins adresând o serie de cuvinte către propria bancă de rezerve. 

Antrenorul arădenilor a glumit când a fost întrebat ce i-a transmis Fabry după marcarea golului: "Cred că salutări, sănătate multă! E normal că a avut o reacție. Și-ar fi dorit să fie titular. Să înțeleagă că aici e concurență. Antrenorul este cel care răspunde de rezultate. 

Am avut o discuție după meci, dar el a zis că era supărat pe el", a spus Rednic. 

Antrenorul nu a vrut să escaladeze un posibil scandal și a glumit pe seama subiectului. "Că mi-a zis ceva de mamă sau de tată în limba lui, n-ai ce să faci", a spus antrenorul zâmbind. 

"Eu mă bucur că a intrat, asta îmi doresc. Mă bucur că a avut o reacție pozitivă și din partea mea are tot sprijinul, și el și toți ceilalți.  Nu am greşit pentru că l-am ţinut rezervă, deoarece a venit cu un plus, a avut o reacţie pozitivă", a concluzionat tehnicianul. 

Întrebat despre reacția sa, Fabry a spus că a vrut doar să transmită că merită să joace și că este prezent. 

Referitor la faptul că UTA s-a apropiat la un singur punct de locurile de play-off, Mircea Rednic nu a vrut să ofere prea multe declarații. "Nu mai vorbim de play-off, de fiecare dată când am spus ceva după un meci bun, am luat o castană, ba chiar o cărămidă. Aşa că tăcem şi pregătim foarte bine meciul cu Petrolul”, a încheiat antrenorul arădenilor. 

FC Voluntari - UTA 0-1

UTA câștigă trei puncte importante, care o plasează în lupta pentru locurile de play-off. Cu patru etape înaintea de finalul sezonului regulat, arădenii se află pe locul 7, la egalitate cu FC Hermannstadt și la un singur punct în urma lui Petrolul Ploiești, care ocupă locul 6, cu 35 de puncte. 

În următoarea etapă, UTA va primi vizita Petrolului, într-un meci care poate deveni decisiv pentru play-off.