Mutu, învins de fosta echipă. Rapidiștii câștigă în Gruia cu un gol norocos
Dincolo de a fi fost un derby la vârful clasamentului, întâlnirea din Gruia a avut și o altă intrigă, aceasta fiind prima întâlnire a lui Adrian Mutu cu echipa pe care a părăsit-o intempestiv în vară.
După un început alert, partida a fost întreruptă pentru câteva minute din cauza petardelor și torțelor aruncate din tribune, care se pare că au dat un impuls oaspeților. Imediat după reluare, o lovitură liberă a rapidiștilor a ajuns în careul clujean, de unde Djokovic a șutat spre poartă, iar o deviere nefericită a unui fundaș ardelean l-a pus pe portarul Sava în imposibilitatea de a mai interveni.
Repriza a continuat în același ritm ridicat, clujenii încercând să restabilească egalitatea pe tabelă, în timp ce giuleștenii, care l-au pierdut între timp pe Săpunaru din cauza unei accidentări, au betonat spațiul din fața porții lui Aioani și au încercat să speculeze pe contraatac eventualele spații lăsate de adversari, dar scorul a rămas nemodificat până la pauză.
Repriza a doua a continuat după același scenariu, clujenii fiind cei care au controlat posesia și au amenințat mai mult poarta adversă, dar Rapidul a echilibrat treptat și a fost echipa cu ocaziile mai mari de gol, una dintre ele venind în minutul 73, când Albu a reluat puțin pe lângă poartă o centrare venită în urma unei faze fixe.
Muhar a fost la un pas de a restabili egalitatea în minutul 91, dar Aioani a scos de la rădăcina barei cu un reflex excelent.
S-a terminat 1-0 pentru Rapid, care a făcut ”dubla” în acest sezon în fața ardelenilor, echipa lui Bergodi câștigând și în tur cu 3-1.
După acest rezultat, giuleștenii au luat un avans de trei puncte față de adversarii lor de astăzi și ocupă locul al doilea în SuperLiga, cu 45 de puncte.