Obiectivul lui Marius Șumudică la Rapid. "Nu pot să fac asemenea promisiuni, că v-aș minți"
În ”era” britanicului, Rapidul a rămas singura echipă din Superligă fără victorie în acest sezon, Lennon înregistrând cinci remize și un eșec în primele șase runde.
Marius Șumudică a fost instalat imediat pe banca din Giulești, iar noul antrenor a vorbit și despre obiectivul pe care îl are de îndeplinit.
"Eu, ca obiectiv, am calificarea în play-off"
”Eu, ca obiectiv, am calificarea în play-off. De ce? Vin după șase etape și suntem singura echipă fără victorie în Liga 1. Sunt convins că va veni prima victorie și victoriile aduc victorii.
Îmi doresc să mergem cât mai departe în Cupă, chiar să o câștigăm, dar nu pot să fac asemenea promisiuni, că v-aș minți să spun că vom câștiga Cupa. În Cupă, se poate întâmpla orice, dar este clar că avem ca obiectiv. Play-off-ul este clar. Dacă nu vom atinge play-off-ul, este un eșec pentru mine.
În play-off, începe un alt campionat. Am experiența play-off-ului cu Astra de două ori, o dată am câștigat campionatul, o dată am terminat pe 5”, a spus Marius Șumudică, pentru Rapid TV.
De-a lungul carierei, Șumudică a mai antrenat Rocar, Inter Gaz, Progersul, Farul Constanța, Gloria Bistrița, Rapid, AO Kavala, Astra, FC Brașov, FC Vaslui, 'U' Cluj, Al-Shaab, Concordia, Kayserispor, Al-Shabab, Gazisehir, Rizespor, CFR Cluj, Malatyaspor și Al-Raed.