OFICIAL! Alexandru Cicâldău a revenit la Universitatea Craiova. Clubul a făcut anunțul
"Alex Cicâldău is back! Bătălia s-a încheiat, Alex şi Ştiința sunt din nou împreună! 'Leul' s-a întors în Cetatea Băniei pentru visul nostru comun: titlul", se arată în comunicatul clubului, care nu precizează condițiile mutării.
Cicâldău aparține clubului Galatasaray Istanbul, care în sezonul trecut l-a împrumutat pe internaționalul român la Konyaspor. Universitatea l-a vândut pe Cicâldău la Galatasaray în 2021, pentru 6,5 milioane de euro, dar acesta nu a reuşit să se impună la clubul de pe malul Bosforului.
Alexandru Cicâldău a disputat 129 de meciuri pentru Universitatea şi a marcat 33 de goluri, oferind şi 21 de pase decisive.
Universitatea a mai perfectat un transfer luni, cel al atacantului bosniac Jovo Lukic, de la Borac Banja Luka.
În cursul zilei de luni (9 septembrie), reprezentanții clubului Universitatea Craiova au făcut un anunț inedit prin intermediul rețelelor de socializare.
Înainte de prezentarea oficială, reprezentanții Universității Craiova au ales un mod inedit prin care să anunțe venirea lui Cicâldău la gruparea olteană. Pe pagina de Facebook a clubului a fost publicată o captură făcută de pe aplicația care urmărește zborurile, indicând în descriere traseul Turcia - România.